SPIRIDON VOINESCU – ”RICOȘEZ DIN MOARTE ÎN ACEEAȘI VIAȚĂ”
TIMPUL AMANET
Trei sfinți se ceartă într-un calendar
stabilind meniul unei zile de post
cărțile de rugăciuni se vând la cântar
cu o credință sub prețul de cost
cei ce pierd timpul se împrumută
unul pe altul cu ore în zadar
câte o Ană se declară pierdută
printre pereți de către-un zidar
la birt, peste beri, sătenii laudă
te miri ce porc cu șoriciul subțire
în hambar se pune de o fraudă
de-un șoarece cam nevricos din fire
Dumnezeu mai lasă, Dumnezeu mai duce
un Adam și-o Evă se desfată-n draci
toți ateii poartă lănțișor cu cruce
toți bogații joacă roluri de săraci
doar timpul crește pe noi ca o cocoașă
ca un amanet cu dobândă uriașă!
SEARĂ LA ȚARĂ
Latră un câine fioros
spre întunericul de-afară
județele se culcă-n hartă
fără acorduri de fanfară
cocoșii au cam ațipit
tot repetând în murdăria
șopronului din lemn cârpit
unde un porc nu dă chiria
o ea și-un el, iepuri,
unul spre altul se furișează
câinele tace și fuge
de groază
ÎȚI LAS
Ades apari în mine trează
ca-ntr-o poveste de copii
care în somn se furișează
aici pentru năzdrăvănii
pașii ți-i simt ca pe-o arsură
a serii într-un lan de greieri
îți las întreaga mea făptură
ca să mă râzi, să mă cutreieri
CERERE
Înc-o dată, viață, vreau să mai trăiesc
poftă am de tine ca de-o masă bună
luna și trei stele pot să îți plătesc
într-un sac de noapte ți le dau arvună
înc-un rând de ani dă-mi fără chitanță
ca la birtul nopții dă-mi-i, pe caiet,
să spăl într-o zare visuri de vacanță
și pe Strada Mare să le port discret
haide, viață, dă-mi niște zile doar!
c-un pahar enorm am băut durere,
vreau să spăl cu grijă chiar acel pahar
și-n el să-nec moartea. Haide, dă-mi putere!
VARĂ-TINEREȚE
Pe-alei, toți teii se îmbată de albine
găleți de note curg dintr-o vioară
trei continente se ascund în seară
ca răul în urările de bine
în aerul de vară transpirat și lent
aleargă tineri fără chip și nume,
bătrânii-ncep să își probeze brume:
un viscol de lăcuste-i iminent
în rest e vară, se dau știri încinse
în ape limpezi peștii se bronzează
urmează iarna, asta e, urmează
cu plaiuri albe și cu tâmple ninse
e vară-toamnă, trupu-ncet îl duci
spre umbra deasă-a codrului de cruci
ÎN AER E…
Plutește-n aer un miros de moarte nefiresc
neliniștiți, bătrânii ar porni spre cimitir
iar cerbi către cătare se-ndreaptă și zâmbesc
desfac, în taină, preoți sticluțele cu mir
în aerul ciudat nu zboară un cuvânt
chiar vrabia renunță să-nghită o omidă
furtuna își reține un trăsnet spre pământ
când greu se lasă cerul pe o cariatidă
în colț de univers, pe o șosea murdară
o ramură uscată din vechile dezastre
– când tac cocoșii-n ziuă pentru întâia oară –
recită-n vânt refrenul: ”apus de zări albastre”
ci noi, prin vămi de zile, când orele se cern
să ne schimbăm destinul pe un surâs etern
DISCUȚIE
În vis se-abate mama pe la mine
să vadă ce/cum o mai duc
da, mamă, am de toate,-s bine
nu, nu trăiesc ca un haiduc
pe pat nu, nu mai țin cărți vraf
curând am șters icoanele de praf
nu, nu s-au rupt, fiindcă-s sub geam
pe Sfânta Filofteia da, o am
da, mă închin atuncea când le șterg
nu, la biserică nu prea mai merg
de toate am, nu-mi trebuie nici bani…
doar tu nu ești, de-atâți și-atâția ani!
DIN MOARTE, DIN VIAȚĂ
Ricoșez din moarte în aceeași viață
zile fur din ea, nu clipesc, nu preget;
când tăcerea-și scrie un răvaș din ceață
pleacă spre lumină aurul din deget
Dumnezeu zâmbește, piesa-i cunoscută
îngeri se ridică dintr-o ecuație
doar în somn e bună apa cea tăcută
sub un nor dispare înc-o generație
sfinții din icoane-și dau cu presupusul
când se naște seara dis de dimineață;
rup din carne-o clipă să revăd apusul
și mă nasc din moarte în aceeași viață
SEPTEMBRIE, AZI!
Septembrie azi, ce știre sordidă
să-ți spună la radio că ești bătrân
că pân’ la fluture rămâi omidă
și că din iarbă verde te faci fân
septembrie azi, final, rămâi cu bine
schimbi soare mic pe luna cea mai bio
și-o ții pe cer cu gândul că va ține
de cald uimirii. Ești bătrân! Adio!
CICLU
Mă nasc în fiecare dimineață din părinți
când cerul plânge într-o primă rouă
iar gândul mi-e o rugăciune către sfinți
neinventați, dintr-o religie nouă
mi se prezintă fiul și nevasta
cutreier ziua fără umbră și ecou
și cum nu înțeleg nimic din lumea asta
spre seară mor ca să mă nasc din nou