SALONUL DE PRIMĂVARĂ AL ARTIȘTILOR PLASTICI ARGEȘENI

Se oferă privitorului, ca de obicei, la Galeria ”Metopa” din centrul Piteștiului. Și este o ofertă sensibilă și generoasă. Artiștii noștri ies din iarna prea lungă și din umbra în care ne-am ghemuit toți, în ultima vreme, ies ca să facă pace cu zeii.

Sunt, pe simeze, lucrări noi, decorative, chiar explozive, care spiritualizează spațiul, îi conferă puteri pe care locurile obișnuite nu le au. Expoziția este, cu alte cuvinte, alchimie prin ea însăși, pentru că în timp ce treci și cât te oprești, în fața fiecărei lucrări, simți cum crește în tine o altă perspectivă  asupra lucrurilor.

Mircea Bârloiu rescrie narativul primului om, un Adam parțial transparent, multiplicat, expresiv în dinamica lui de ființă cugetătoare. Chipul nu mai are blândețea de altădată, nu mai este concesiv, nici atitudinea lui nu mai este concesivă, dar de câtă bunăvoință, de câtă toleranță mai dă dovadă lumea de astăzi?

Incendiul de culoare este declanșat de Rozalia Bratu, ale cărei structuri celulare te împing până la marginea abisului, și se propagă prin Ion Aurel Gârjoabă. Acesta structurează, la rândul său, magnetismul vegetal și îi predă ștafeta Biancăi Ioana Albuț, în a cărei ciupercă nucleară ochiul se prăbușește, fără să priceapă dacă s-a prăbușit definitiv sau trece într-o altă dimensiune, cu aparență demonică.

Tehnicile mixte, la care apelează Monica Dinu și Larissa Lucici, sunt expresia pragurilor, a etapelor de relație între elementele creației – intangibilul poate deveni tangibil, în anumite condiții, așa cum materialul are întotdeauna un corespondent în planurile subtile.

Designer vestimentar recunoscut, Stela Lucici vine cu un acrilic bine temperat, reiterând modelul aplicat, de obicei, pe țesături. Un acrilic de mare efect, în prelungirea căruia se plasează lucrarea somptuoasă a Ruxandrei Socaciu, și ea un detaliu simbolic dintr-o epopee aparținând, desigur, unui timp legendar. Tatiana Ciurea se deschide, în evenimentul floral, cu tușa sa inconfundabilă, jumătate-gest, jumătate-sugestie, iar Marius Cristea pictează sentimentul național, alegoria cetății neamului, cetate inexpugnabilă.

În zona de reculegere, îi regăsim pe Daniel Preduț, Șerban Popescu și Ruxandra Maria Ciobanu. Limpezimea lucrărilor este limpezimea sfârșitului, cu mențiunea că sfârșitul nu trebuie confundat cu neantul. Aici, sfârșitul se traduce prin împăcare cu sine și mutare într-un alt registru de înțelegere și de credință. Ca o contratemă, fotografia lui Augustin Lucici jr. ne readuce în actualitatea războiului.

Mara Diaconu vibrează în metafizica păsării, o pasăre aproape marțială, în umbra căreia așteaptă să fie reactivate vechi povești, tonuri vechi, sirene și pești, traiectorii ale altor regnuri, silite să se apere devenind altceva, altcineva,  însă fără ca memoria lor să poată definitiv dispărea.

Sidonia Gherghinoiu și Alexandra Ilie complinesc festivalul cromatic de la ”Metopa” într-un soi de crescendo. Cea dintâi trăiește viguros exaltarea, cealaltă o contemplă, etericul ființelor foarte mici, al aripii care bate ca să trăiască subliniind esența spectaculosului eveniment al renașterii.

Prof. LIVIU MARTIN