Salonul Cărții Argeșene, ediția a VIII-a


SALONUL CĂRŢII ARGEŞENE îşi propune să promoveze literatura română contemporană, în contextul valorificării potenţialului creativ demn de luat în seamă, pe care îl au municipiul Piteşti şi judeţul Argeş.

În holul instituţiei, va fi organizată o expoziţie de carte, provenind din producţia recentă a editurilor şi de la autorii argeşeni. Expoziţia este cu vânzare.

În fiecare zi, vor avea loc, după un program prestabilit, lansări de carte, lecturi publice, dezbateri pe teme literare de actualitate.

Deschiderea oficială a manifestării va avea loc luni, 18 noiembrie, ora 13.00, în holul central.

LUNI, 18 NOIEMBRIE, ORA 13.00 – Deschiderea oficială a manifestării;

ORA 13.30 – Lansarea antologiei PAGINI ALESE, autor – MIHAIL GHIȚESCU, Editura ZODIA FECIOAREI;

ORA 15.00 – Prezentarea ofertei de carte a Editurii DETECTIV din București; lansarea volumului REPERE TEHNICE ÎN CRIMINALISTICĂ, autori – AUGUSTIN PETRE și TOADER COSMIN PETRE – prezintă dr. MARIAN NENCESCU.

MARȚI, 19 NOIEMBRIE

ORA 12.00 – Prezentarea ofertei de carte a Editurii ALEAN a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș, coordonator – lector univ. dr. ALEXANDRU MĂRCHIDAN.

ORA 13.30 – Vernisajul expoziției de fotografie FESTIVALURI SACRE DIN JAPONIA DE NORD, autor – HASHIMOTO YOSHINORI.

MIERCURI, 20 NOIEMBRIE

ORA 13.00 – Prezentarea volumelor CONSEMNĂRI ȘI NOTE, respectiv PREDICI ȘI CUVÂNTĂRI ale preotului EMANOIL M. BRANIȘTE, culese de NICOLAE E. BRANIȘTE, volume tipărite cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului CALINIC, Arhiepiscopului Argeșului și Mușcelului;

ORA 17.00 – Prezentarea ofertei de carte a Editurii PHILOS din București; lansarea volumelor JURNAL ATHONIT. PAGINI DE UCENICIE (experiențe itinerante pe Muntele Athos), autori – ALEXANDRU RĂDESCU și PAUL GRIGORIU, respectiv SUPLU ZVÂCNET VERTICAL (poezie), autor – CRISTIAN BOROȘ.

JOI, 21 NOIEMBRIE, ORA 15.00 – TRIPLĂ LANSARE DE CARTE: MIHAI EMINESCU – POESII, autor – prof. univ. dr. NICOLAE GEORGESCU; CHEMĂRILE NECUPRINSULUI, autor – poetul și traducătorul MARIAN ILIE; EXISTENȚE FASTUOASE, autoare – VICTORIA MILESCU; coordonator – ELENA TOMA, președinte CLUB XXL; lansarea de carte va fi urmată de o seară de muzică și poezie.

VINERI, 22 NOIEMBRIE

ORA 12.00 – Prezentarea ofertei de carte a Editurii DETECTIV din București; lansarea volumului TIMP ȘI MIT ÎN BASMUL TRADIȚIONAL, autor – dr. MARIAN NENCESCU;

ORA 13.00 – Lansarea volumului autobiografic UN ARGEȘEAN PRIN LUME, autor – ION PĂTRAȘCU.

Articol adăugat în 17 noiembrie 2013

Mai poţi citi şi…