RADU CANGE POEME DIN VOLUMUL ”BAIADERA”


POEME DIN VOLUMUL ”BAIADERA”

Editura ”Limes”, 2024

 

UN MĂR

Citind,

nu te dezmeticești

decât atunci când mâinile,

închinându-te,

foșnesc rugăciuni scăpate

din ochii îngerilor, de parcă

Biblia te-a căutat și, lângă

tine, lumina se rostogolește

ca un măr dorit în copilărie,

pe care nu ai să-l mai

prinzi niciodată.

 

TRECUT

Și tu ai să

încetezi să bați,

inima mea.

 

Vei sta în lumină,

ca o bacantă leneșă,

sorindu-te.

 

Dar câtă viață

și câtă moarte te vor

înșela, inima mea.

 

Dar câtă ură

și câtă desfătare

pentru tine, inima mea.

 

Dorul meu,

care a stat lângă tine,

va fugi însingurat,

inima mea.

 

SENTIMENT

Îmi tremură în vale

catedrala

de-atâtea rugăciuni

în plânsul lor.

 

Dar nu mai pot,

mă doare disperarea

și îngerii

care mereu mă dor.

 

ÎNTREBARE

Am

depus armele,

săbiile însângerate,

deși erau de lemn.

 

Oare câte păduri

zăceau în urma noastră?

 

ANUNȚ

Vă primesc la mine,

în Visătorie.

E un atelier

sentimental

de reparat suflete.

 

Ușa

rămâne deschisă

numai celor

cu încredere sfioasă.

Vă aștept.

 

COMPLETUL

  • cine sunt –

Ființa mea

se află în interiorul

numelui meu.

O platoșă

de întrebări mă

străjuiește.

 

Știu sau bănuiesc

că de nicăieri

nu voi avea vreun răspuns.

 

Cunoscându-mă,

lumea se ferește de

mine ca de un ciumat.

Nimeni nu-și

ia răspunderea

lucidității, a vreunui

verdict.

 

Stau singur –

ca un complet de judecată

în fața propriei conștiinței.

 

DRUMUL

Curcubeul,

în drumul către sine,

s-a împiedicat și

și-a zdrelit genunchii.

 

Nu sângele

pe care-l pierduse

îl îngrijora, ci faptul

că nu-și va mai putea aduna culorile.

 

POEM

Cu o aripă

frântă, o pasăre

nu mai zboară,

ară pământul…

înnobilându-l.

Articol adăugat în 5 septembrie 2024

Mai poţi citi şi…