POEZIA E UN FENOMEN NATURAL

Radu Alexandru Dincă nu seamănă cu generația din care face parte. Nu îmi dau seama dacă e bine sau e rău. Diferențele îți sar, însă, în ochi, te trag de pleoape, de sprâncene, de obraji, numai să le vezi. La fel stau lucrurile și cu poezia lui de dată recentă, în sensul că iese în lume împovărată de toate semnificațiile actualității. Altfel spus, este ea însăși, definindu-se prin raportare la ce propune stilistic și chiar tematic majoritatea.

Radu este om de lume, cunoaște uzanțele, conduita lui este impecabilă. Dar în poezie își ia libertatea de a spune lucrurilor pe nume, are curajul să le rostească, știind că rostirea produce, mai devreme sau mai târziu, efecte. Rostirea nu e deloc ceva simplu și de la sine înțeles, ci e unitate de măsură a conștiinței. Prin urmare, să simți energia care hrănește cuvântul, s-o aliniezi la propria simțire, să-i chibzuiești formula, astfel încât ea să desfacă sau, după caz, să construiască miraje, nu stă în puterea oricui. Sunt necesare, cum spuneam, curajul și un anume grad de  libertate, dublată această libertate de receptivitatea  la adevăr: ”Mamă, eu nu m-am născut când/ Trebuia,/ Nici unde trebuia, nici cum trebuia./ M-am născut totalmente nepotrivit/ Și mă simt ca o piesă stricată de puzzle…/ Știu că ți-e greu să mă asculți/ Jelindu-mi de milă/ Toate regretele și neputințele./ Sunt doar un copil care a făcut/ Riduri și cearcăne prea devreme./ Mă simt ca un copil obosit/ Care nu e lăsat să doarmă…/ Am devenit irascibil și intolerant,/ Oamenii spun că sunt arogant…/ De-ar ști ei la ce mă gândesc eu/ Noaptea,/ Când exersez motivarea pentru viață…/ Da, fac un exercițiu mai profund/ Decât e rugăciunea, mai profund/ Decât yoga sau alte practici./ Eu mă conving, cu riscul de a mă minți,/ Că viața merită trăită,/ Că merită să umblu pe stradă,/ Să mă spăl pe dinți,/ Să-mi dau cu creme pe fața/ Mea urâtă și îmbătrânită./ Mă trezesc și mi-e foame de sens!…”

Când afirmam că poezia lui Radu Alexandru Dincă poartă centura de siguranță a actualității, mă refeream mai ales la forma în care ea se exprimă. Din punctul meu de vedere, de ani buni, în poezie s-a insinuat discursul ca specie a genului oratoric. Astăzi, textele lirice sunt, cel mai adesea, discursuri. Nu știu dacă această ”schimbare de personalitate” e de comentat. Ce știu e că aștept ca textul în cauză să mute din loc munții din mine, să facă apele să cânte și păsările să curgă. Versurile lui Radu Alexandru Dincă se antrenează în direcția pomenită. Retorul cu premii naționale și internaționale a găsit o nișă și o valorifică. În anul 2022, în plin proces de transmutare planetară, poezia, la fel ca memoria, se tulbură, caută, urcă și coboară, se împotmolește și zboară, scopul rămâne, însă, întotdeauna acela de a se reechilibra, de a ajunge la un acord cu tot ceea ce presupune marea schimbare: ”Uitarea e un fenomen natural./ Mi-am dat astăzi și eu seama./ Uit constant informații,/ Senzații, sentimente./ Cred că uitarea e foarte omenească./ Am mai zis că mie/ Îmi displace teribil/ Să fiu om./ Aș vrea să fiu Om,/ Dar mi-au băgat ăștia/ În vene, la naștere,/ ADN de perisabil,/ De baltă cu noroi,/ De pervers, de egoist,/ De ignorant./ Nu-mi place să fiu om,/ Frații mei, oameni!/ Mi-aș scoate genele astea/ Cu un forceps mistic,/ Dar am stricat orice relație/ Cu Dumnezeu./ Eram prieteni, dar nu știu/ De ce s-a supărat pe mine./ Eu am tot vrut să ne împăcăm, El a tot tăcut./ Uitare, uitare,/ Uscată precum o floare/ Dintr-un ghiveci simbolist”.

Poetul nostru este consilier existențial – profesie nouă, recunoscută ca atare în România – și se pregătește să devină psihoterapeut existențial. Precizarea contează, fiindcă termenii de specialitate, termenii cu sens particular se străduiesc din răsputeri să îmbobocească artistic, să dobândească valențe grațioase. Dacă admitem că lumea trece prin prefaceri radicale și că viitorul arde cum arde ceara, e bine să acceptăm și că textul poetic, așa cum îl cunoșteam, cum îl consideram, cum îl simțeam, se modifică, primește alt trup, altă consistență. Poezia lui Radu Alexandru Dincă este dovada la îndemână.

DENISA POPESCU MARTIN