ORICE CRIZĂ ESTE, ÎNAINTE DE TOATE, O AUTOTESTARE UMANĂ-interviu


ORICE CRIZĂ ESTE, ÎNAINTE DE TOATE, O AUTOTESTARE UMANĂ

            – interviu realizat cu DIANA VRABIE, istoric și critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și a Uniunii Scriitorilor din România, conferențiar universitar doctor la Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova –

 

  1. Ce face, ce simte, ce gândește – la vreme de pandemie – un intelectual activ ca tine, obișnuit să se miște fără opreliști, navetist pe viață între Republica Moldova și România?

 

Am încercat să nu las criza să-mi pericliteze ritmul obișnuit de viață, evident, atât cât mi-a stat în puteri. Am redus doar cadrul de mișcare (dată fiind această izolare volens nolens), identificând și substitutele de compromis între timp. Îmi continui activitatea academică, doar în format online, toate activitățile didactice îmbrăcând acum haina platformei de învățământ electronic. Lansările de carte s-au reconvertit în cronici de carte, pentru care mi-am făcut, în sfârșit, timp și din care mi-am extras remedii pentru actuala situație de criză. Vă dau un exemplu edificator, din splendidul volum apoftegmatic al lui C. D. Zeletin, Zdrențe în paradis: „Așază-te deasupra vieții lucrurilor. Vei vedea mai bine, deoarece vei cuprinde mai bine, iar sufletul îți va fi mai liniștit. Te vei simți trăind o subtilă înviere. Învierea aceasta înseamnă nu numai să te extragi înălțându-te, dar și să stai deasupra celor de care te-ai desprins și deasupra ta însuți, într-un spațiu numit cu elinescul anástasis. Să ieși din amestecul lumii și să-l privești de deasupra, fără să te desparți definitiv de el, căci altfel nu l-ai mai vedea și l-ai pierde. În întâmpinarea acestui anástasis, iese latinescul super, care adaugă învierii și înțelesul de superioritate. Simpla trezire din moarte a omului, reanimarea, rămâne numai cu înțelesul ei medical”.

Emisiunile și interviurile TV sau Radio se consumă în regim online, cu frecvența de altădată. Recent, am participat, cu un interviu online, în cadrul campaniei „Interviu pentru speranță”, declanșată de producătorul de film, Corneliu Țepeluș (Casta Films), în care am arătat cum îmi este influențată viața de zi cu zi și cum abordez această nouă provocare mondială, Coronavirus.

Conferințele, colocviile de altădată „se așează” discret acum în cercetări. Am mai scos manuscrise din sertare, mi-am făcut timp (și) pentru alte lecturi. Recomand cu tot dragul, în contextul pandemiei, Cum să te reconstruiești după o traumă. 12 istorii adevărate despre reziliență și speranță de Claire Aubé; Rezilienţa. Convorbire cu Boris Cyrulnik de Nicolas Martin, Antoine Spire,  François Vincent; Dincolo de bine și de rău de Friedrich Nietzsche; Despre minciună de Sfântul Augustin; Lumea de ieri. Amintirile unui european de Stefan Zweig ș.a.

În rest, prefețe, recenzii, înregistrări, colaborări cu revistele de specialitate, proiecte de cercetare etc. Sper să-mi fac timp și pentru al doilea volum din seria „Chișinăul în evocări literare”. Comunic zilnic cu prietenii și colegii de breaslă, facem schimb de opinii, ne sugerăm noi lecturi, punem la cale diferite planuri de viitor. M-am ambiționat să-mi orientez mintea spre viitor, spre noi proiecte, spre noi cărți, fără să mă las afectată de veștile proaste sau stările dezagreabile, dincolo de angoase, anxietăți, temeri, nutrind speranța că ieșirea din criză nu mă va surprinde cu temele nefăcute.

Dincolo de ceea ce fac în plan profesional în această perioadă, trebuie să spun că mi-am reajustat și cotidianul meu, lăsând mai mult spațiu comunicării cu oamenii dragi, cu familia. Mi-am reconfigurat vectorii personali, revizuindu-mi sistemul axiologic și libertatea socială. Orice criză este, înainte de toate, o autotestare umană. Criza scoate la iveală caracteristicile ascunse pe care le avem. În perioada crizei, totul se resimte mult mai acut. În același timp, criza oferă și o șansă enormă dezvoltării personale, descoperirii valorilor în care merită să investim. Criza este, în același timp, o confruntare cu asperitățile realului și din această lecție trebuie să învățăm, înainte de toate, cum ar trebui să creștem în plan uman, spiritual. Aceasta este marea lecție a acestei pandemii – de regăsire a propriei noastre ființe într-un univers în derivă, într-o încercare de a da răspuns la interogațiile existențiale.

  1. Care este starea de spirit în Republica Moldova? Cum a lovit acolo virusul Corona?

Aflați în stare de urgență națională, în legătură cu situația epidemiologică, din 17 martie până pe 15 mai, într-un context dramatic cu 1662 de persoane testate pozitiv cu COVID-19, la data de 12.04.2020, dintre care 165 de pacienți în stare gravă, 429 în stare de gravitate medie și 31 de decese, în situația când este limitată mișcarea populației în municipii, orașe și centre raionale pentru a preveni infecția cu coronavirus, starea de spirit în Republica Moldova e una tristă, de continuă așteptare și speranță, de incertitudini și deziluzii, ca, de altfel, peste tot acum în lume. Este foarte important să ne solidarizăm, să cultivăm emoțiile pozitive și să nu renunțăm la proiectele pe care le vom pune în aplicare imediat după ieșirea din criză.

  1. Crezi că sensul vieții și valoarea, ca noțiuni, se vor goli de vechile lor conținuturi, în perioada următoare? Crezi că vor începe să însemne altceva sau și altceva? Poate mai mult spirit, mai mult adevăr. Și mă gândesc îndeosebi la generațiile tinere, în formare, care trăiesc, de când s-au născut, sub semnul crizei ca sub semnul fiarei.

Sunt absolut convinsă că vom ieși schimbați din această experiență umană, care a pus sub un mare semn de întrebare și sensul vieții, și sistemul axiologic, și vechile virtuți. Sper să ne scuturăm de convenționalism și superficialitate și să ne învățăm să sondăm sensul plenitudinar al virtuților: demnitate, înțelepciune, dăruire, iubire, libertate, credință, din care se configurează epopeea sufletului. Dacă pentru generațiile mature aceasta e o etapă de bilanț, o șansă de revizuire a întregului sistem valoric, de regândire a proiectelor personale, pentru tânăra generație (suficient de încercată și ea de toate intemperiile secolului), ar trebui să fie o posibilitate de a dezvolta noi calități umane, un exercițiu de dezvoltare a caracterului și a voinței, în ideea cultivării noilor virtuți, dar și o invitație la dialog cu propria ființă.

 

DENISA POPESCU

Articol adăugat în 13 aprilie 2020

Mai poţi citi şi…