ORA LUPULUI. ROMANUL UNEI INTUIȚII TULBURĂTOARE

GABRIEL CAZAN a mers, de când îl știu, literar vorbind, înaintea timpului. Nu l-au interesat intrigile locului, provincia constant melodramatică, nici marile capitale, în care sensul vieții îți scapă printre degete, neavând pe ce să se sprijine, în ce forme sau formule să se concentreze. A fost mai degrabă atent la miezul din spatele aparențelor umile, la ființele fragile care nu contează pe orizontala vieții, dar cărora Pronia le poartă de grijă într-un fel înduioșător, la relațiile greu sesizabile și, de cele mai multe ori, ignorate dintre cine suntem și cine am putea fi.

Noul său roman, intitulat ”Ora Lupului”, publicat acum, în 2024, apasă butoanele vechii ordini a lumii, accentuând diferențele dintre ceea ce ne-am obișnuit să credem că reprezintă adevărul absolut și ceea ce este el, de fapt, în esența necunoscută minții omenești.

Gabriel Cazan ne propune o incursiune – sub formă de flash-uri, decupaje, cadre cu încărcătură simbolică – în universul paralel din proximitatea noastră. Ne invită să ne poziționăm altfel decât până acum față de rostul întâmplărilor, incidentelor, accidentelor, al hazardului, al suferinței în general, sugerând că tot ce există are cel puțin o cauză subtilă și o rezolvare în alt plan, cu alt instrumentar, înainte de a se concretiza în lumea simțurilor comune.

Intriga este pe cât de simplu ordonată, pe atât de stranie: George, medic  instruit, conștiincios, cu trei ani anteriori de studii de Fizică și invenții demne de interes, studii nefinalizate printr-o diplomă universitară, însă, primește la Camera de Gardă opt pacienți, care acuzau o stare generală de istovire, de neputință fizică, vecină cu pierderea conștienței. Li se fac analizele. Analizele arată că sunt sănătoși, deși toți opt sunt într-o stare vegetativă, nu mai au reflexe, nu mai au dorința de a trăi, parcă că nu mai au suflete. Medicului George i se alătură Carmen Stănculeasa, și ea doctoriță, inițiată în medicină holistică, în cauzele spirituale ale maladiilor. Echipa celor doi este completată de Shami – numele face trimitere la preocupările lui, este șaman.

Cei doi medici acționează pe paliere de cunoaștere spirituală diferite. George este fidel învățăturilor alopate, diagnosticului, tratamentului și medicației  confirmate de tehnologie, cu deschidere totuși către posibilitățile noi de terapie, de vindecare. Carmen știe că natura noastră este una energetică și că astăzi, din păcate, medicina tratează efectul, lăsând cauza și pacientul la voia întunericului. În acest context, intervine Shami, stăpânul-prieten al unul lup cu însușiri miraculoase. Diagnosticul este limpede: toți cei opt pierd energie QI, energia vieții. Această forță vitală le este absorbită hoțește și criminal, în ultimă instanță, de entități de vibrație joasă, care o folosesc pentru a putea călători în multivers. Entitățile s-au orientat către pământeni, fiindcă știu că, la nivel galactic, planeta noastră are statut de colonie penitenciară sau, potrivit credinței romano-catolice, de purgatoriu. Prin urmare, energia există aici în cantități suficiente, lecția pământenilor constând în a învăța să o acceseze echilibrat, responsabil, înțelept.

George, Carmen, Shami și lupul reușesc marea exorcizare, cu precizarea că lupul are un rol decisiv, recunoscut, de altfel, de toate vechile culturi ale lumii. Printre calitățile lui, se numără și capacitatea DE A VEDEA demonii și alte entități din straturile astrale inferioare, condamnate de Consiliul Galactic,  și DE A SE LUPTA cu ele, privindu-le fix în ochi.

Nu doar intriga, ci și scriitura este captivantă în acest roman. Gabriel Cazan apelează la limbajul colocvial, pliat pe structura mediului din care provin personajele, diferite social și cultural.

Romanul deschide perspective asupra cărora e bine să medităm. Nimic nu mai este la fel, regulile jocului se schimbă rapid, rânduiala în funcție de care am trăit până acum dă semne că a obosit, că e depășită. Materia densă se retrage – și retragerea începe să fie vizibilă chiar și pentru necunoscători – în fața manifestărilor puternice ale suprasensibilului. Ca de obicei, însă, alegerea de a privi într-o direcție sau în alta și de a interpreta ce vedem este subiectivă. La fel, discernământul de a acționa. Deocamdată, zburăm pe loc. Sau foarte aproape. Frica de necunoscut este copleșitoare. Și tot frica de necunoscut – e bine s-o spunem – ne ține legați de spațiul intermediar, de sala de așteptare dintre Rai și Iad. Adică de SUFERINȚĂ.

LIVIU MARTIN