Nicolae Ionescu – poezii de noiembrie


 

”CASTELE DE ILUZII SE PRĂBUȘESC IAR ȘI IAR…”

NICOLAE IONESCU

 

SECETĂ…

Peste câmpurile arse de secetă

Unduindu-și tristețea, iarba șoptește…

Clepsidre plâng cu lacrimi de nisip negru

Iar prin aer trece o boare, un freamăt,

O umbră de aripă frântă…

Cineva ne bate în zăbrelele coastelor –

Cioc-cioc-cioc…

Frunzele teilor s-au răsucit precum inima noastră,

Încercând zadarnic să se ferească

De arzătorul jungher…

Dar nu e pe boltă nicio speranță,

Nici măcar o stramă de nor…

Șuieră coasa mereu mai aproape

Poloage de îngeri urcă, buluc, în pridvor …

Ce-am înțeles ?…

Ce înțelegem ?…

Ce e ușor ?…

Și suntem din ce în ce mai mici,

Ca un punct, ca o lacrimă,

Ca un zăvor

Ce se prăvălesc din cerul încins

Prin secatul izvor…

DE UNDE ATÂTA TOAMNĂ?

                                                            Marianei

De unde atâta Toamnă

Ce troienește peste zare?

Sfărâmate biserici de lumină,

În lunga ei trenă de lacrimi

Și pe sub ascuțitele aripi ale Tristeții risipite

Prin viile însângerate ?

Castele de iluzii se prăbușesc iar și iar,

Cu zgomot mare și absurd,

Pe o lamă de lună,

Călită de brumă…

Trupul tău se așază prin pădurile brațelor mele

Precum un colț de stea

Pe fruntea apelor…

Te acopăr cu Inima,

Ca să te apăr de Siberii cotropitoare,

Iar din părul tău fac strune

Și din noi

Țărmuri și Mare…

Poate veni Toamna, de-acum,

Deși rămâne, totuși,

O lungă depărtare

Pâna la nuferi, pâna la Soare…

UITÂND

 Ferestrele mă uitaseră din nou…

Până și zilele m-au uitat, deși

Le-am adus neprețuite și suave daruri :

Praf de stele din oasele mele de adolescent,

Răzuite pulberi de aur de pe aripile îngerilor

Care mă bâzâiau cu încăpățânare

De seara până dimineața,

Ca niște bondari de sticloasă lumină…

Doar mototolite hârtii pe care

Am vărsat sângele fierbinte al cuvintelor

Încearcă să-și aducă aminte

Pe ce cărări, pe ce maluri, pe ce nori

Ne-am petrecut pașii ca niște răni

Adulmecate lacom de lupii flămânzi ai concretului…

Și nu ne recunoaștem decât cu greu,

Uitând însă, uitând

Ce voiam să ne spunem

Cu acele semnale magice făcute

Prin noaptea neagră, vânturând

Făcliile în formă de păpuși

Încropite din smoală și cârpă…

 

 

Articol adăugat în 22 noiembrie 2021

Mai poţi citi şi…