NICOLAE FLORENTIN PETRIȘOR: FRATELE VITREG

Era în 4 august 1983, când s-a născut această poveste.

Nicolae Landu își rotea privirile în toate părțile, înțepenit în mijlocul pieței, pornit să vadă clar vulturul cu aripile desfăcute din vârful turnului. Într-adevăr, clădirile surâdeau în pielea lor nouă, sub razele soarelui, colorate ca la naștere, după ce fuseseră descarcerate din schelele hidoase ca niște schelete de curând descărnate. Numai pasărea rămânea întunecată, planând deasupra pieței cu aripile de oțel desfășurate. Cu ochii plini de aceste imagini nefirești, în care frumosul stătea lipit de pereți, s-a așezat la una dintre mesele de tablă ale terasei amenajate pe o latură a scuarului spațios.

– Un café frappé, vă rog.

Fetișcana zveltă, care se prezentase drept chelneriță, manifesta o vioiciune rară, fapt ce l-a determinat s-o urmărească vizibil după ce a plecat de lângă el, într-o fandare suplă și o piruetă pe vârful sandalelor.

S-a întors destul de repede cu un pahar înalt, moțat cu cremă albă, tăiată de niște dâre de ciocolată, în care erau înfipte două paie de plastic, albastru și mov. Cel albastru era gofrat aproape de capătul care ieșea din pahar, cel mov, mai gros, tip tub, se termina cu o lopățică gândită să ajute la micșorarea constantă a  moviliței albe de spumă densă și dulceagă de frișcă.

Nicolae Landu și-a asumat o poziție mai comodă pe scaunul încins de soare. Cu picioarele crăcănate sub masa depășită pe margini de fața de masă, a sorbit cu eleganță – impusă de creșterea lui – un soi de răcoare cafeinizată. Îi mergea la suflet, cu toate că stomacul se răcise primul. A ridicat tricoul de bumbac thailandez și a palpat fragmentele de gheață din interior. Se răcorise. Abia atunci a îndrăznit să aprindă o țigară cu filtrul tubular și să soarbă o gură de fum. Nu mergea. A stins-o repede în scrumiera de sticlă.

Fenomenul a durat între cinci și zece minute, deși nu era grăbit. Dar s-a pomenit că o urmărește iară pe fata aceea vioaie care s-a și prezentat la masă.

A plătit și, spre surprinderea lui, i-a auzit din nou glasul:

– Vă trebuie restul?

Aflată la doi pași de el, fata făcuse ochii mari la surâsul apărut spontan între buzele lui – sobre până atunci – și a considerat că el are nevoie de o explicație în plus.

– Cu acest rest aș face bani de taxi. Stau în capătul celălalt al orașului.

Chelnerița a arătat cu degetul arcuit undeva peste bulevardul care se desfășura la câțiva pași.

– Mi-a pierit zâmbetul, i-a zis Nicolae Landu.

– Îmi cer scuze de îndrăzneală, a spus repede fata și a dat să plece.

• Stai puțin ! Eu am terminat frappé-ul și nu am nimic în plan… dar poți să oprești restul. S-a uitat la ea și a întrebat-o: Cum te cheamă?

– Iulia… Iulia Merca.

A înclinat capul pe umărul stâng și l-a privit cum se uită o găină în amurg la o gâză din aer. Simțea mirosul pielii individului, era atât de deschisă la suflet, încât l-ar fi îmbrățișat, desigur, spre stupoarea clienților. Ospătărița avea, însă,  motivele ei.

– Să înțeleg că te oferi să mă duci acasă?

A fost rândul  lui Nicolae Landu să încline capul pe un umăr și să ațintească privirea asupra ei, neputându-se stăpâni. În uriașa piață înfloriseră toate grădinile paradisiace și susurau artezienele.

– Da, te pot duce cu mașina până la capătul lumii.

Tăcerea ei de o clipă părea un moment de reflecție la care o supusese tânărul, fără să-i treacă prin minte că o va expune unui asemenea zbucium. S-a mișcat în loc de parcă pământul se clătina sub ea și a mutat punctul de sprijin pe celălalt picior.

– Mă duc să mă schimb, tocmai am terminat tura.

Și a dispărut, iar Nicolae Landu a înțeles că trebuie să rămână pe loc. O dorea pe fata asta ori era doar un joc nevinovat? Îi plăcuse vivacitatea ei și faptul că era de un firesc debordant.

Pe drum n-au avut răgaz să vorbească, fiindcă Iulia Merca îl ghida. Ba stânga, ba dreapta. Simțea venind dinspre ea un fior. Clădirile impozante și renovate se pierdeau în urmă, pe măsură ce înaintau. Case de oameni gospodari se înșirau acum de-o parte și de alta a drumului.

– Aici. Oprește aici, i-a zis Iulia Merca, punând mâna pe piciorul șoferului.

Nicolae Landu a frânat în fața unei porți larg deschise, care avea prinsă deasupra o pânză neagră de doliu, strânsă la mijloc cu o ață, semănând cu un papion uriaș. Nu-și mai făcea niciun fel de iluzie nelalocul ei.  A intrat în urma Iuliei.

În casă nu era nimeni, în afara mortului din mijlocul camerei, întins pe masă. Fata s-a uitat la Nicolae Landu, l-a luat de mână, l-a tras în camera alăturată și l-a îmbrățișat. Au făcut dragoste. Imediat, Iulia a băgat mâna sub pernă și a scos un cuțit pe care i l-a pus la gât. Nicolae Landu a încremenit, mai ales că era un pic turmentat de realitatea celor petrecute câteva secunde înainte, cât și de plăcerea enormă care se răspândise în tot corpul ca o plagă. Fata râdea, luând cuțitul de la gâtul lui, Cu ăsta mă apăr de când sunt singură,  i-a spus. 

– Ți-a murit cineva? a întrebat în momentul în care cobora din pat, deși văzuse trupul inert.

Se ferea s-o întrebe ce fusese cu gestul ăla idiot cu cuțitul la gât, de teamă să nu săvârșească o necuviință. Numai ce-i explicase că se apăra. El încă mai savura momentele de desfătare carnală. Acum se gândea să fie martor la stările ei sufletești. Începuse s-o căineze, dar nu i-a dat de știre.

Într-un fel, se simțea dator.

– Fratele meu vitreg, i-a spus dintr-o suflare. A murit la malul Dunării.

Landu nu ieșise din buimăceală, dar vorbea să astupe liniștea. Își dădea seama că în ultimele clipe scurse întâlnise dragostea și privise moartea în ochi. Așa deodată. Astfel de emoții, într-un interval de un sfert de ceas, nu sunt de bun augur pentru mintea umană, dar întâmplarea cu pricina îl mulțumea peste măsură.

– S-a dus până acolo să moară? a întrebat, contrariat de întrebarea proprie. Sunt kilometri, nu glumă.

– Dar tu cum ai venit? Fiecare își caută locul în lume.

De ce-i spune că se află într-un loc numai bun de murit? În ce fel de capcană căzuse? Femeia asta își acoperea chipul și-l descoperea cum voia, îl trecea pe Nicolae Landu prin toate apele.

– Da. A fost găsit pe patul din camera pe care o închiriase, a continuat ospătărița.

– Unde asta?

– La hotelul Împăratul Traian.

– Prea straniu ca să pot înțelege. Înecat, dar găsit mort în camera hotelului?

– Așa ni s-a transmis. Iulia Merca se grăbea, părea că își pierduse răbdarea și i-a spus, Rămâi tu la capul mortului. Mă duc să cumpăr o sticlă de vin.

Magazinul era undeva în apropiere. N-a trecut mult și fata a reapărut cu o sticlă de vin în mână. După etichetă, Nicolae Landu și-a dat seama că ospătărița este capabilă de surprize uluitoare – se pricepea la vinuri, cumpărase un vin foarte bun.

– N-ai plecat? l-a întrebat cu mirare în voce de cum a pășit pragul camerei. Credeam că n-o să te mai găsesc.

– Nu pot să mă urnesc. Mi-am adus aminte de articolul pe care l-am citit în ziarul local.

– Ai avut timp?

-Vorbesc de ziarul din orașul meu, acolo unde s-a petrecut acest „accident”.

În ochii ei se putea citi un poem ciudat de fericire și suferință. L-a întrebat dacă a avut curajul sau curiozitatea să se uite la mort.

– Nu m-am uitat, i-a răspuns tânărul. N-am privit niciodată un mort în față.

– Sunteți ca două picături de apă.  De aceea te afli la mine și am făcut dragoste. Îmi amintești de el.

Nicolae Landu a simțit mai acut mirosul de formol, semnala astfel că este mult mai tulburat. În încăperea care adăpostea cadavrul, lumânările pâlpâitoare se consumau fumegând și împrăștiau lumini stranii în penumbra camerelor. Pe obraz i se perindau rapid aceste lumini și umbre, estompând mirarea din ochi. În sfârșit, s-a uitat peste umăr, la trupul de pe catafalcul improvizat pe masă, știind că fratele vitreg va duce cu sine taina în mormânt. A cerut o lămurire din partea fetei.

– Erați amanți? Tu și fratele tău vitreg?

Fata a lăsat capul în jos, apoi a ridicat fruntea cu îndrăzneală. Atunci și-a dat seama că pe lume sunt o mulțime de neisprăviți care intră cu picioarele în viața ta, nu se mulțumesc cu o singură explicație. Se întunecase la față.

– Până a aflat tatăl meu, a zis.

– Și după aia?

– A plătit doi barcagii.

– Îmi amintesc titlul de o șchioapă, Campion la natație înecat în Dunăre.

– Ce ziar era? a întrebat ospătărița.

– Unul local, Știri din Sud.

– Cunoști orașul? l-a descusut fata.

– Chiar acolo m-am născut.

– Prea multe coincidențe, a murmurat Iulia.

Nicolae Landu n-a băgat în seamă.

– Îmi amintesc și poza făcută cadavrului în camera de hotel.

 – Mă duci acolo? Vreau să văd unde a murit.

Iulia Merca se agățase de brațul lui. Landu a privit-o în ochi. De ce mă sperii, ar fi vrut să-i zică, dar fata merita mai mult.

– Pot să intru puțin să mă uit la fratele tău?

Când s-a dus după el în camera unde era depus cadavrul, fata a observat că dăduse la o parte un colț al cearșafului care acoperea oglinda. Privea cu atenție la figura lui și la cea a defunctului, prinse amândouă în lumina unui colț al oglinzii.

– Nu-ți vine a crede, dar este adevărat, a zis fata, aproape de urechea lui, și el a tresărit.

– Da… Semănăm leit. De-asta m-ai ales pe mine? a întrebat-o.

– Îi duc dorul, te rog să înțelegi.

L-a luat de mână, l-a tras după ea în camera alăturată și a lăsat ușa deschisă către catafalc.

– Stai jos, i-a zis.

Iulia Merca a pus vin în două pahare, pe unul  l-a împins spre el. Nu părea deloc tulburată, era de o luciditate vătămătoare pentru mintea invitatului care abia a reușit să îngaime:

– Eu nu beau, sunt cu mașina.

– Măcar ciocnim. Nu ignora viața. Nu beau  fără măsură și nu beau singură. A făcut semn cu capul către mortul care se vedea pe ușa deschisă, Beam împreună, a continuat, apoi și-a înmuiat buzele în vinul din pahar.

– De ce nu e nimeni la tine acasă? a întrebat Landu.

– Mama a murit acum trei ani, iar pe tata l-au închis.

– Trebuie să plec. Chiar trebuie, a zis Nicolae Landu, cuprins subit de o grabă ciudată.

 În această lume, unele lucruri nu se văd cu ochiul liber. Bărbatul lăsa impresia că abia acum se trezea în niște împrejurări pe care nici nu le visase și se trudea să se extragă.

– Stai să beau măcar un pahar, nu pleca, l-a rugat fata. Nu pot singură. Doar ți-am spus că beam cu el după ce ne iubeam. Așa a fost și când ne-a surprins tata.

Nicolae Landu a făcut ochii mari și a înghițit în sec. S-a uitat roată în cameră. Pereții albi erau goi, mobila consta într-un dulap de haine, o masă cu două scaune și patul pe care făcuseră dragoste mai devreme. Abia acum își dădea seama că de pe catafalc se vedea patul fără niciun efort. Am făcut dragoste în văzul lui, și-a zis în gând. S-a ridicat de pe scaun. Iulia Merca a rămas singură.

Amintirea acestor clipe îi va ține împreună până la sfârşitul vieţii.