Mintea de dincolo


Vineri, 24 mai, ora 17.00, Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” Argeş vă invită la un eveniment editorial de excepţie – lansarea volumului “Mintea de dincolo”, scris de argeşeanul nostru, prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan.

Dumitru Constantin Dulcan – medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, este unul din cei care încearcă să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii puţin explorate. Acesta a avut curajul de a răsturna viziunea materialistă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o “minte universală”, care ordonează şi coordonează toate lucrurile din jur. “Inteligenţa materiei” este cartea care a ridicat multe semne de întrebare pentru comunitatea ştiinţifică românească, fiind bestsellerul acelor ani. Ascensiunea acestei cărţi a fost curmată brusc de regimul comunist, speriat de ideile prea îndrăzneţe pe care le susţinea. A fost retrasă de la Premiul Academiei Române, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992.
Ultima carte a sa, “Mintea de dincolo” nu este doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

“Experienţa morţii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să schimbăm drumul pe care am mers până acum. Nu întâmplător, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Este prima oară în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastră să fie izbăvită nu prin moarte, ci prin spiritualizare. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Calea. Este rândul nostru să răspundem chemării divine. Suntem cu toţii prinşi acum în marele val al purificării, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea că „ora astrală a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele şi toate avertismentele. Sper să avem înţelepciunea necesară de a nu pierde şi această ultimă şansă”, spune Dumitru Constantin-Dulcan în “Mintea de dincolo”.

Invitatul special al acestui eveniment editorial este Maestrul scenei româneşti, Dorel Vişan.

Articol adăugat în 22 mai 2013

Mai poţi citi şi…