MARIA PANĂ. ÎNȚELEPCIUNEA DIN MIEZUL SUFLETULUI


Vineri, 16 septembrie, producătoarea TV, Ioana Anton, a transformat Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Argeș într-un spațiu al frumuseții și al armoniei discrete, simple și elegante, așa cum sunt, de altfel, în esența lor, frumusețea și armonia. A realizat un spectacol de muzică populară românească și de poezie, prilejuit de lansarea volumului de debut al interpretei MARIA PANĂ.

Românii autentici, românii bunului-simț și ai rânduielii firești n-au dispărut. Am fost impresionat să constat acest lucru, venind eu, ca mai toți, din lumea fără lege de astăzi, dezlănțuită, disperată, lipsită de discernământ, fără bucurie și parcă fără speranță.

Maria Pană, solistă apreciată de muzică populară, a făcut primii pași, cu timiditate și nesfârșită delicatețe, în grădina plină de promisiuni a poeziei. Volumul ”Bucăți de Dumnezeu” reprezintă revărsarea, în pagină, a unui preaplin sufletesc. Ce este har în muzică, în voce își dorește să devină har și în poezie, căci așa cum a mărturisit, strunindu-și greu emoțiile, Maria Pană cântă, scrie și pictează din prima copilărie.

Cartea ei este o așezare în genunchi în fața Creatorului, o scrisoare de mulțumire, de recunoștință pentru toate cele dăruite și, extrem de important, conștientizarea unui adevăr profund, acela că primești bine și bucurie dacă oferi bine și bucurie, te împlinești dacă îi ajuți și pe ceilalți să-și afle rostul în lume, trăiești împăcat dacă îi sprijini și pe ei să-și găsească pacea interioară: ”Mi-e dor de tine, Doamne,/ Și trec pe rând, grăbite,/ Și primăveri, și toamne,/ Și vise rătăcite…/ Ești chipul ce se-arată/ În fiecare piatră,/ Ești liniștea ce-ajunge/ În suflet dintr-odată…” (Ești…)

Maria Pană a avut alături, la botezul literar, doi îngeri păzitori – pe poeta Denisa Popescu și pe realizatorul TV, redactor-șef al revistei ”Glasul Iubirii” din Curtea de Argeș, George Mitrache. Amândoi au subliniat calitatea emoției care transpare din texte, duioșia, melancolia, întoarcerea cu fața către esența sufletului românesc.

Scriam mai sus că am fost impresionat de atmosfera din sală și de ținuta evenimentului. Maria Pană a fost înconjurată de prietenii din muzica populară argeșeană, de admiratori și, evident, de familie și de apropiați. Am remarcat faptul că s-a creat pe loc o legătură afectivă puternică, ea era a tuturor, ei erau ai ei, ca soarele cu razele lui. În mod sigur, așa se întâmplă de obicei în lumea românească profundă – fiecare devine soare pentru cei care-l iubesc, fiecare devine rază, atunci când celuilalt i-a sosit rândul să fie soare.

Spectacolul a început cu prezentarea a trei costume populare autentice, a continuat cu lansarea volumului de poezie, pentru ca mai apoi, vreme de o oră, publicul să fie răsfățat cu piese îndrăgite din folclorul nostru de artiștii de mare valoare, care sunt Daniela Cernea, Angelica Stănescu, Alin Gabriel Matei, Corina Turcu, Lorena Potarcă, Daniela Toma, Cristina Constantinescu, Nicu Sianu, Clara Marinescu, Simona Mariana Roșu și, de la sine înțeles, de protagonista evenimentului, ale cărei cântece le-au fost dedicate mamei, soțului și fiicei sale.

Prof. LIVIU MARTIN

Articol adăugat în 26 septembrie 2022

Mai poţi citi şi…