MARA ONEL

O cunosc pe Mara Onel din vremea cealaltă. Când trăiam cu sentimente și resentimente, nu și cu presentimente. Când ne iubeam fără să ne iubim cu adevărat, dar făceam, cel puțin, efortul acestui exercițiu sufletesc.

Mara era elevă de gimnaziu și debutase, la numai 13 ani, cu un roman polițist. Era – și va rămâne în istoria care se măsoară în vârste – cea mai tânără autoare de romane polițiste din România. Astăzi, Mara este elevă, în clasa a XI-a, la Colegiul Național ”I. C. Brătianu” din Pitești și continuă să publice cărți polițiste. Pandemia a adunat-o deasupra caietelor cu notițe. Scrisul o ține departe de toate felurile de moarte pe care le experimentăm.

Mara este unul dintre cei mai limpezi adolescenți pe care-i cunosc. Vă invit să-i citiți romanele – ”O adolescentă la Paris”, ”Trandafir și malachit”, ”La Plaza. O carte de bucate”, ”Dante. Mademoiselle Poirot pentru o zi”. Sunt bine strunite, moderne, documentate, jocuri ale minții care seduc și se lasă seduse, la rândul lor, de fiecare poveste nouă, ivită în cale.

De ceva vreme, Mara se străduiește să intre în pielea poeziei. Conștiincios și cu multe ezitări. A înțeles că poezia se supune altor porunci, că drumul ei se îngustează și devine abrupt, la un moment dat. Dar, când pieptul și tâmpla ta sunt ca pasărea care are nevoie să zboare, ca să știe că e pasăre și nu altceva, proza face un pas în spate. Zbor liniștit în Poezie, dragă Mara!

DENISA POPESCU

MARA ONEL

Pick-up

Uită-mă pentru veșnicie

Într-un colț al minții tale,

De unde să nu plec și-n care să nu-mi fie

Niciodată frig. Oftează-mă plăcut și moale!

În întunericul învăluindu-ne abil,

Dansează cu umbra mea

Și uită-mă etern în sinea ta,

Așa cum uiți să ridici acul de pe discul de vinil…

Ciocolată belgiană

Tu nu știi,

Dar îmi ții

Inima-n palme

Și se topește pe

Pielea ta cum se topește

Ciocolata-n ciocolateria unui belgian,

Într-un septembrie ca un ceas elvețian.

Cerere întâmplătoare

Întâmplă-mi-te iar și iar,

cum i se-ntâmplă

ceștii de cafea

să păteze pagini de ziar

duminica.

Sârguincios,

pătează-mă cu tine-n asfințit,

pictează-mă frumos

și întâmplă-mi-te la nesfârșit!

Rescrisă

O dimineață domoală –

Răcoarea de dinainte de răsărit.

Țeseam intriga, dar m-ai privit

Și s-a topit cu mine pe o plajă goală.

Refă-mă, deci, din nisipuri,

Din spumă de val spart la mal,

Numai nu-mi face inima să bată normal – ar fi banal

Și nu m-ai mai iubi la fel peste răstimpuri.

Ipotetic

Dacă eu aș fi poetă,

Mi-ai fi ritm și armonie,

Gentilom și nebunie,

Într-o lume desuetă.

Dac-aș scrie poezie,

Mi-ai simți alunecânde

Degetele tremurânde,

Pieptu-ți alb mi-ar fi hârtie.

Eu m-aș alinta în rime

Și tu mi-ai cânta-n surdină,

Miroase-a roze și-a tihnă

În visul meu cu-aromă de vechime.

Presentiment

Lumea zice că încă e vară,

Calendaru-i ține isonul iară;

Dar eu știu că simt fior autumnal

Când te-apropii să-mi șoptești, dulce-amărui și gutural.

Mă-ncearcă-o nerăbdare tomnatică,-n rest,

Să mă cunoști cu soarele bătând din vest,

Să te cunosc pe tine de toamnă

Și, galopând printre frunze roșii, un cal negru cu adierea în coamă.