Mănăstirea Glavacioc

Hramul: „Buna-Vestire”

Adresa: Sat Glavacioc, com. Ştefan cel Mare, Judeţul Argeş

Situată la circa 70 km sud-est de oraşul Piteşti, mănăstirea este menţionată din 1441. Dovezi de vechimea mănăstirii sunt hrisoavele şi actele domneşti ale lui Radu cel Mare, la 20 iulie 1507, Neagoe Basarab (30 iulie 1512), Mihnea Vodă Turcitul, Matei Basarab. Acestea arată că mănăstirea Glavacioc exista pe vremea lui Mircea cel Bătrân.

Cu vremea, mănăstirea de lemn existentă din timpul lui Mircea cel Bătrân  se derapănă şi la  1496 Vlad Călugarul ridică din temelie o altă biserică de zid, pe care a înzestrat-o cu multe venituri şi moşii. Vlad Călugarul a folosit-o şi ca reşedinţă domnească, după ce a refăcut-o (1482-1485 ).

Cea dintâi refacere aparţine lui Mihnea Turcitul ( 1508-1512), care a construit şi chiliile precum şi clopotniţa din piatră. A fost reclădită între anii 1841-1844, de patriarhul Constantin Foca.

Biserica lui Vlad Vodă Călugărul era frumoasă, mare, cu două turle, pe când biserica lui Constantin Foca, din 1843, este simplă cu o singură turlă din lemn, tencuită cu var în interior şi tâmpla din lemn, fără sculpturi. În locul ctitorilor, când s-a refăcut pictura şi-a pus chipul său îmbrăcat în frac şi pantaloni galbeni, frezat cu o decoraţie turcească şi alta rusească, pe piept. Portretul lui este pe zidul din apus. Pe zidul nordic este chipul mitropolitului Neofit, iar pe zidul dinspre miazăzi este pictat domnitorul  Gheorghe Bibescu.

În trecutul îndepărtat, în mănăstire s-a dus o viaţă duhovnicească superioară. Dintre egumenii mănăstirii, doi au ajuns mitropoliţi:Vaarlan (egumen 1660-1670 ), Vlădica Grigorie (fost egumen 1758-1761) făcut mitropolit la 26 iulie 1760.

Până în 1991, când a fost reînfiinţată mănăstirea, biserica a fost folosită ca biserică de mir.

Galerie de imagini: