LIMBA ESPERANTO – UNA PENTRU TOȚI, A DOUA PENTRU FIECARE

În ziua de 14 aprilie 2022, s-au împlinit 105 ani de la moartea medicului oftamolog Ludovic Lazar Zamenhof, creatorul celei mai răspândite limbi artificiale întrebuințate pe glob – limba Esperanto. O limbă creată pentru a ușura înțelegerea între oameni ale căror limbi materne erau foarte diferite. Din păcate, limba Esperanto, care a fost concepută pentru a fi Una (și aceeași) pentru toți și a doua pentru fiecare, a fost sabotată mai întâi de francezi, pentru că, până în perioada interbelică, franceza era limba diplomației, a cancelariilor din mai toate țările, iar după al doilea război mondial, de americanii care și-au impus limba vorbită de ei. Au făcut-o și cu ajutorul limbajului tehnologiei moderne, care este tot engleza. Este greu de crezut că, în actuala conjunctură, cu o omenire tot mai grăbită, oamenii vor avea posibilitatea alegerii unei limbi care să nu fie limba altuia. Imperialismul lingvistic anglo-american a triumfat în domeniul comunicării mondiale. Esperanto se pare că va rămâne ca un hobby, ca un instrument de comunicare între anumite cluburi și cercuri de adepți ai acestei limbi.

I se reproșează limbii Esperanto artificialitatea, faptul că este o limbă construită. Cei care aduc această acuză uită că limba care se vorbește azi în Israel a fost creată după crearea statului Israel, utilizând multe elemente din ebraica antică (limbă neutilizată vreo două milenii), adaptate la necesitățile de comunicare actuale. De asemenea, limba indoneziană, care este vorbită de peste două sute de milioane de locuitori, a fost creată artificial (proces care a durat peste trei decenii), pentru a depăși greutățile comunicării cu zeci de limbi și dialecte locale. Atunci când nu vrei să faci ceva în interesul celor mulți, poți inventa diverse scuze sau poți formula diverse acuzații. De exemplu, Stalin îi acuza pe esperantiști că, de fapt, sunt sioniști și cosmopoliți, în timp ce Hitler spunea că Esperanto este limba evreilor și a comuniștilor.

În anul 2008, limba Esperanto a fost propusă (cu șanse destul de mari pe atunci) pentru Premiul Nobel pentru Pace. Din păcate, propunerea nu a fost încununată de succes. Tot pentru Premiul Nobel, dar pentru literatură, au fost propuși de mai multe ori doi poeți care au scris în Esperanto: William Auld (1924-2006) propus între 1999 și anul decesului – 2006), iar din 2007 un alt poet, islandezul Baldur Ragnarsson.

Ceva e clar: Kontentigi ĉiujn eĉ anĝelo ne povas (Nici măcar un înger n-ar putea să-i mulțumească pe toți – este traducerea în limba română a dictonului lui Zamenhof). Pentru a aminti că există o astfel de limbă, trei dintre cei câțiva esperantiști (se pare că au mai rămas doar câteva sute) din România și-au împărtășit experiența esperantistă elevilor Școlii Gimnaziale Nicolae Simonide din Pitești, miercuri, 7 aprilie. Experiență și întâlnire despre care ne aduce în continuare informația, o participantă, Rebecca Iair:

,,Esperantujo“

Pentru elevii de la Școala Gimnazială ,,Nicolae Simonide ” din Pitești, ziua de 7 a lui prier a însemnat o nouă experiență a cunoașterii: întâlnirea cu Esperanto, limba speranței și a prieteniei universale, amintind de unitatea lingvistică și spirituală din vremurile biblice, de dinainte de ,,amestecarea” și,,încurcarea” limbilor la Turnul Babel, când ,,tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte “(Geneza 11:1).

Călătoria prin universul acestei limbi (create in jurul anului 1887, de către medicul oftalmolog și filologul polonez de origine evreiască, Ludovic Lazar Zamenhof) i-a avut drept călăuze pe trei dintre membrii Uniunii Internaționale Esperanto: Iosif Nagy, Marian Vochin și Cristian Constantin Sabău. Le-au fost alături scriitoarele Denisa Popescu Martin și Allora Albulescu, împreună cu doamna profesoară Amalia Topliceanu, directoarea Școlii Gimnaziale ,,N.Simonide”, care au asigurat un cadru interactiv, în consonanță cu deschiderile către prietenie ale acestei limbi, al cărei nume se traduce prin ,,cea care speră “.

Maria Nedelea, elevă în clasa a șaptea, a recitat din lirica eminesciană poeme care au fost citite și în Esperanto, de către invitați, surprinzând prin muzicalitatea lor aparte. Deși artificială, Esperanto e folosită pe scară largă, ca o limbă vie, iar vorbitorii săi se consideră cetățenii unei țări fără granițe, numite ESPERANTUJO.