LAVINIA ELENA VIERU, DESPRE ”2 + 1”
Pe simezele Galeriei de Artă “Metopa”, au fost prezenți, până la jumătatea lunii octombrie, trei artişti care nu mai au nevoie de vreo prezentare: Şerban Popescu, Gheorghe Dobrică şi Daniel Preduţ. Se impun câteva observații despre relația dintre lucrările celor trei pictori, care expun, periodic, împreună, tocmai pentru că există o complementaritate specială între ei. Lucrările se îmbină, așadar, într-o înţelegere vizuală tacită, se împletesc cromatic şi se susţin în demersul pictării a ceea ce scapă privirii şi simţămintelor mai puţin acomodate cu exerciţiul contemplării.
Observăm la cei trei artişti grija pentru organizarea compoziţională şi pentru modalităţile de exprimare vizuală. Observăm atenţia pentru pictarea unei stări mentale mai mult decȃt a unor subiecte. Lucrările acompaniază privitorii în ritmul muzical lent, generat de pȃnzele dispuse armonic.
La artistul Şerban Popescu, armonia cromatică şi succesiunile de tuşe, descriind imagini aproape pointiliste, creează valenţe sonore în foşnet şi lumină. Pare că şi aerul este pictat cu tot ceea ce pȃnza a înregistrat şi captat din notele muzicale ale naturii. Peisajele sunt teme-pretext pentru studiul asiduu al pigmenţilor, al relaţiilor cromatice dintre măruntele pete de culoare, al raportului perfect dintre formă şi fundal. Construcţiile de lemn sunt transformate şi ele într-o structură bidimensională, care permite citirea simultană a volumelor în intersecţii de linii. Orfeu din tabloul lui Henri Martin ar fi colindat cu încȃntare peisajul pictat de Şerban Popescu şi poate şi-ar fi adjudecat o parte din meritele artistice date de lira inspiraţiei. Anumite peisaje amintesc de picturile timpurii ale lui Gustav Klimt, numai că Şerban Popescu nu sufocă suprafaţa de lucru cu verde, ci limpezeşte spaţiul cu cerul sutelor de griuri. Brunul, rozul, roşul, oranjul, cinabrul, ocrul, amestecurile cromatice fac suprafaţa să vibreze. Artistul Şerban Popescu este monumental pe fiece suport, iar compoziţiile, dincolo de aparenta simplitate a subiectelor abordate, denotă consistenţă şi un conţinut solid al ştiinţei picturale. Lucrările lui Şerban Popescu sunt nu doar căutări pe tărȃmul artei, ci şi descoperiri veritabile ale posibilităţilor nesfȃrşite ale tehnicii. Artistul este prolific în jocul cromatic, în lejeritatea cu care împȃnzeşte suprafaţa de lucru în ritmul dansant al tuşelor. Pe aceeaşi paletă, arta prezentului coabitează cu ştiinţa din atelierele vechilor maeştri, care metamorfozau pigmenţii, lianţii şi verniurile în imagini eterne. Ca într-un proces alchimic, pictura lui Şerban Popescu se transformă din peisaj în locuire a minţii. Peisajul este imaginea împăcării cu sine, atunci cȃnd cugetă liniştit pe acordurile muzicii în surdină.
Artistul Gheorghe Dobrică ne propune, de asemenea, variate căutări vizuale, extrase din laboratorul gȃndirii. Natura statică nu rămȃne o simplă imagine, ci este un rezultat al atenţiei acordate expresivităţii plastice. Obiectele par a fi reinterpretări ale picturii lui Giorgio Morandi, un alt artist al tăcerii, al grijii pentru detaliu, al atmosferei şi al soluţionărilor de ordin cromatic. Gheorghe Dobrică merge mai departe şi îndrăzneşte mai mult, formele obiectelor capturate între tridimensional şi bidimensional scuturȃndu-se de praful pe care Morandi îl adora şi alegȃndu-şi o traiectorie diferită. Paginaţia deţine un rol primordial, iar cromatica devine substanţială. Juxtapunerile cromatice sunt îndrăzneţe, aflȃndu-se la polii opuşi, între contrastul complementar oranj-albastru şi contrastul de calitate. Tenta ruptă unifică luminozităţile stinse ca un liant. Forma nu mai descrie volumul, ci subliniază caracterul expresiv al petei de culoare. Înscrierea în pătrat a obiectelor concentrează compoziţia. Obiectele domină suprafaţa, iar golurile rămase au valoare în cadrul unei paginaţii originale. Umbrele migrează, în pete fugitive de culoare, de pe un obiect pe altul/o suprafaţă pe alta, iar alternanţa în dimensiuni dă glas vaselor de lut, de ceramică şi de sticlă. Fără să caute să picteze materialităţile, artistul Gheorghe Dobrică reuşeşte să le sugereze doar prin culoare. Această reuşită necesită un exerciţiu neîntrerupt, extins pe parcursul unei vieţi de artist. Interesantă este lucrarea în care Gheorghe Dobrică ne prezintă o cavalcadă. Aici modalitatea de lucru este diferită, tuşele de culoare din fundalul lucrării sunt mărunte, iar personajele sunt realizate din pete plate. Într-un cvasi clar-obscur, pictura se încadrează între decorativ şi pictural (dar poate fi plasată și printre imaginile cu cavaleri ale istoriei artelor). Gheorghe Dobrică este prolific în soluţionările de ordin cromatic, reuşind să îmbogăţească repertoriul vizual cu valoroase explorări plastice.
Artistul Daniel Preduţ acoperă subiectul cu pastă de culoare din abundenţă. Aşezarea culorilor pe suprafaţă, utilizȃnd cuţitul de paletă, oferă picturilor şi o certă tactilitate. Astfel, lumina pictată de Daniel Preduţ devine materială, palpabilă. Pătratul, triunghiul, rombul, hexagonul, dreptunghiul, sunt opţiuni de încadrare nu numai într-o figură geometrică, ci şi într-o structură care să sugereze primordialul sau întȃietatea. Mesajul este tăinuit sub straturile dense de culoare. Luminozităţile sunt căutate, iar griurile abundă în calităţi. Prin densitatea cromatică, privitorul reuşeşte, după o analiză minuţioasă a pȃnzelor, să descopere obiecte ascunse sau linii de forţă care susţin proiecţia în mental a lucrărilor. Crucea, pȃinea şi pocalul, simboluri creştine, amplasate înspre marginea inferioară a unei structuri dreptunghiulare, lasă spaţiul superior să fie umplut de lumina vie. Artistul Daniel Preduţ oferă o simbolistică latentă lucrărilor sale şi îşi ascunde cu pricepere mesajele în straturi dense de ocru, verzuriu sau purpuriu. Arareori intervine cu accente, iar dacă acestea există, nu trebuie să deranjeze ordinea interioară a lumii pe care a explorat-o şi pe care, prin lipsa conturului şi a concretului, ne invită şi pe noi să o descoperim. Daniel Preduţ structurează concentric mesajul care răzbate apoi la infinit din profunzimile suprafeţei picturale. În interiorul rombului, regăsim un alt romb, aflat într-o mişcare de rotaţie. Dacă privim mai atent, descoperim o altă figură geometrică în centrul imaginii. Acelaşi lucru se întȃmplă şi cu hexagonul a cărui suprafaţă este împȃnzită de imaginile aceleiaşi figuri în miniatură, repetate către infinit. Artistul Daniel Preduţ caută raportul perfect nu între geometrie şi cromatică, ci între artă şi spirit/spiritual.
Expoziţia “2+1” se prezintă ca o împletire vizuală a multiplelor căutări personale. Artiştii ascund în imagini năzuinţe mai profunde şi reuşesc să creeze, prin dispunerea lucrărilor, o ambianţă în care privitorul găseşte armonia propice cugetării.
