Lansare de carte la Biblioteca Județeană Argeș


Cu ocazia împlinirii a 59 de ani de existenţă, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, împreună cu Biblioteca Județeană Argeș, vă invită joi, 30 aprilie, la ora 13.00, în sala de conferințe a bibliotecii, la evenimentul de lansare a cărții „Folclor poetic din Argeș-Muscel” (Editura Alean, 2014), coordonator Sorin Mazilescu.

Pentru că în ultimii ani s-a amplificat vizibil fenomenul falsificării folclorului, prin transmiterea unor texte contrafăcute, fenomen la care au contribuit mulţi solişti vocali, cercetătorul Sorin Mazilescu, lector universitar, doctor în folclor, doreşte să readucă în atenţia tuturor celor interesaţi valorile autentice ale culturii populare. Cartea „Folclor poetic din Argeş-Muscel” este o reeditare a unor doine, balade, cântece etc. care se află în vechi culegeri de folclor, efortul autorului concentrându-se asupra selecţiei textelor din arealul Argeş-Muscel şi ordonării lor în funcţie de speciile genului liric.

Prin această lucrare, Editura „Alean” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş încearcă să îndrepte atenţia profesorilor, elevilor, studenţilor şi soliştilor asupra reperelor nemuritoare ale folclorului din bogata zonă etnofolclorică Argeş-Muscel.

Articol adăugat în 27 aprilie 2015

Mai poţi citi şi…