IONUȚ CALOTĂ – Poezii motivaționale din volumul ”Cu secera și ciocanul la gât”

Poezii motivaționale din volumul ”Cu secera și ciocanul la gât”

Editura ”Art Creativ”, București, 2024

#

Pe când ni se tăiau visurile cu secera

și ne se sfărâmau idealurile cu ciocanul

noi ne transmiteam unii altora

gândurile prin serul fiziologic al adevărului

în toți anii aceia

în care învățam

să ne ținem respirația când vorbim

și conviețuirea cu obiectele absente

când nu voiam decât pâine și poezie

cei din jurul meu priveau prin mine

Privirile lor mă străpungeau

ca pe o sită

 

Vei muri?

Mă întrebau ei insistent

Eu locuiam

de mult

în interiorul meu

 

Cu cravata roșie la gât

Cu cheia la gât

Cu secera

și cioacnul

la gât

#

Numai de aproape poți să vezi

că înăuntrul unui strung se află un muncitor

înghețat de vise

sătul de alcoolul ieftin și prost

așa cum se întâmplă și în interiorul unei cepe

cu acest țăran obosit de gânduri

sau cât de trist stă un bătrân milițian

sub masca unui revolver ruginit

și totuși e cu neputință

să scrii o poezie despre asta

ca de altfel

despre eroii sovietici

sau despre proletcultism

ori despre buteliile înnegrite de dureri

obiecte de lux primite prin repartiție

pentru merite propagandistice

Acum știu

Cartea în care ne permiteam

să fim publicați

fără a fi cenzurați

era doar

cartea de telefon

#

Într-un colț

pe coji de nucă

stă o scoică

care s-a îndrăgostit

Știu că e mai inteligentă

decât mine

Chiar și obiectele

sunt mai evoluate decât mine

Acum ea merge în urma mea

Urma mea e acum

o dâră de zeamă tulbure

Trasez un nou teritoriu

unde eu sunt

doar momeala

Ceva imposibil

precum un graffiti

comunist

Aceasta nu este o poezie

mi-ai spus

Totuși

într-o oarecare zi

cineva greșise

și scrisese pe o pancartă:

Oroare muncii

#

Într-o zi rea

precum toate cele bune

din comunism

în timp ce mă plimbam abătut

pe Bulevardul ”Victoria Socialismului”

în drum spre Cocor

mallul cu 50 de magazine într-unul singur

cu nădejdea că voi apuca

o perdea de Pașcani

mă tot întrebam:

Câtă viață mai am?

 

Abia azi

întâmplător

într-o zi de 13

mi s-a deschis factura de telefonie

Acolo

scrie clar:

Ai timp nelimitat

#

Cine m-a pedepsit

să-mi trăiesc adolescența

și tinerețea

în lagărul comunist?

Să am doar amintiri

din epoca de antracit

când adidașii

încă nu erau încălțăminte

 

De atunci, iată

eu port în trupul meu

în același timp

ca pe o copie nereușită

și pe mine cel viu

și pe mine cel mort

 

De fapt,

ca un copil mort

în mine

#

Erau totuși câțiva rătăciți

care nu aveau alte apucături

decât să meargă din oraș în oraș

ca să recite poezii avangardiste

sau să cânte melodii vechi

în timp ce milițienii îi fugăreau

din cauza pletelor prea lungi

ca niște prelungiri periculoase

ale minții

 

Soldații și poeții știau că

oricum

e musai să moară

ca să îi iubească cineva

#

Țăranii deveniseră muncitori

intelectualii deveniseră muncitori

chiaburii deveniseră muncitori

copiii tuturor fuseseră botezați

ca șoimi ai patriei

numai muncitorii

nu știau ce sunt

dar își construiau toată viața

închisoarea interioară

#

Ei bine, de fapt, nu existau disidenți

 

Când lumea zicea că se scufundă comunismul

noi eram deja la fundul gropii

 

La ce puteam să visăm?

Nu visam la nimic

Ba da

eu mă vedeam zburând

într-un avion roșu

 

în timp ce soarele

nu mai răsărea

de la răsărit

#

Noi, românii, nu mai trebuia

să vorbim între noi

în românește

Aveam un mod nou

subtil/subversiv

de a ne înțelege

de a supraviețui

Vorbeam în metafore

ca în lumea cuvintelor de dincolo

Trăiam într-o lume

formată doar din sunete

Eram cealaltă extremă

a surzeniei

 

Apoi a răsărit un curcubeu

în rana sufletului meu

#

E acea zi pe care o primesc

precum o lovitură de cuțit

când aflu că și adevărul minte

că nu știu nimic despre originea lucrurilor

despre goliciunea lor

când cunosc alienarea

în turnul literaturii

scriind poezii nepublicabile

și atunci

privesc epava de la Costinești

ca și când

mi-aș privi trecutul scufundat

când chiar și călătoriile imaginare

erau ilegale

#

Ce gândeam noaptea

descopeream că apare în presa

de dimineață

și

de aceea

acum nu mă mai mir

de nimic

Drumul meu e mereu

pe dunga lumii

Eu

în același timp

nu am fost

dar sunt

#

Rețeaua noastră de socializare

era coada

de exemplu

cea la ghearele de pui

Alimentara se deschidea la 8

dar ne așezam la coadă

pe gerul de -15 grade

de la ora 4

Acolo îți făceai noi prieteni

și aflai cele mai noi bârfe

Când un vecin a fost văzut

într-o zi

mâncând carne

noi, cei de la coadă,

aproape că i-am dat acestuia block

Bine, nu discutam probleme sensibile

pe acest subiect

de teamă să nu ne trezim cu contul suspendat

de către băieții

cu ochii albaștri

#

Cartea aceasta este

sicriul meu adevărat

a celui care am fost tânăr

căci acesta a fost atunci

singurul meu noroc

Aceasta e viața pe care am uitat-o

Cuvintele mele

m-au zidit în ea

Din tinerețea mea

Se făceau cărămizile fierbinți

 

Eu nu am avut niciodată

douăzeci de ani

doar o boală care îmi împietrea inima

 

Scrisul meu înnegrește și acum pagina

apoi se urcă tandru pe brațul meu

ca un păianjen

peste tot ceea ce scriu

apar tăieturi

din care curge

cerneala roșie

 

Cartea aceasta este locul

unde morții trăiesc

Totuși, de acum vei ști

că fluturii nu mor niciodată