HIPERREALITATEA LUI YASUMOTO OKA

Artistul japonez, în vârstă de 34 de ani, absolvent al Universității Tama Art din Tokyo, este îndrăgostit până peste cap de portrete și de femei. De fapt, de forma, de lumina, de duelul dintre umbră și lumină și de detaliul divin, care transformă modelul feminin din fața lui, model din carne și oase, în capodoperă.

Yasumoto Oka pictează numai în ulei. Și pictează numai femei japoneze, în kimonourile tradiționale, respirând aerul, plantele, apa, cerul de la Soare-Răsare. Picturile sunt fotorealiste. Privite de la distanță și în trecere, arată ca fotografiile. Chiar și schițele lui, realizate în alb și negru, sunt aidoma fotografiilor de altădată, în care gheișele sunt surprinse în atitudini-fantezie, străbătute de săgeata fără vârstă a poveștii. Chipuri, trupuri, expresii încremenite în timpul fără timp și fără culoare, ascultând de o nemurire rece, din care emoțiile s-au scurs pe rând, înghițite ca picăturile de apă de pământ.

Pictorul japonez, format la școala hiperrealismului atât de popular la ora actuală, lucrează săptămâni, de multe ori luni întregi, până ajunge să ducă la bun sfârșit un portret. Detaliile sunt partea cea mai grea a efortului său dedicat. Peticul de piele sau de țesătură, șuvița rebelă, genele și sprâncenele îi solicită nu doar toată atenția și îndemânarea, ci și capacitatea de a se desprinde, cât timp pictează, de propriul suflet. Ce simte el nu are ce căuta pe pânză, dorințele lui nu contează, nu interesează. Performanța sau efectul de forță constă tocmai în suprimarea oricărei reacții ființiale a celui care observă. Aceasta este, alături de reprezentarea fidelă a subiectului, trăsătura de căpătâi a hiperrealismului, apărut în Statele Unite ale Americii, în anii 60 ai secolului trecut.

Realitatea este, oricum, curgătoare, deși cel mai adesea curgerea ei este insesizabilă. Tocmai de aceea e nevoie, în viziunea adepților curentului, să fie conservată la nivel de structură subtilă, de particulă. Astfel protejată și transmisă, feminitatea – crede pictorul – poate fi activată în orice circumstanțe, lucru de luat în seamă, dacă ne gândim că, în zilele noastre, este posibil orice, chiar și să te rătăcești în propria identitate sexuală. Ca să nu mai vorbim despre luxurianța senzualității, și ea în pericol, din cauza distanței pandemice și a celei tehnologice.

Indiferent, însă, de opțiunea pentru un gen, stil, tehnică ori manieră artistică, eu simt nevoia să afirm că Yasumoto Oka deschide porțile unui univers care te fixează în contemplare și care, greu de înțeles cum, te emoționează fără ca sângele să-ți bată în tâmple și mintea să se tulbure. Poate că așa este în Raiul emoțiilor, acolo unde, nemaiavând trup, nemaiavând decât amintirea lui, dorința devine una cu claritatea, este echivalentul cunoașterii.

DENISA POPESCU