FILE DE ISTORIE MEDICALĂ. GALENUS


Iată că am ajuns să trăim și ”vremuri medicale”. Personal, nu credeam că îmi voi cântări sau măsura viața, de la drumurile scurte și până la alegerile importante, cu ochii pe calendarul unei pandemii. Am fost consultată de doctori, am înghițit și voi înghiți în continuare pastile, mă va durea mereu câte ceva. În niciun caz, însă, nu-mi imaginam că, fără să am o boală anume, va trebui să mă comport ca și cum aș avea-o. Ba mai mult, să-i văd și pe ceilalți că fac la fel și să visez noaptea că mor în chinuri. Dar realitatea e realitate, cine sunt eu s-o contrazic?!

Ca să estompez culorile tari ale acestui tablou, vă propun să ne întoarcem în istoria veche și să-l admirăm, așa cum o merită, pe GALENUS. Fiu de arhitect, studios peste măsură, Galenus a trăit între anii 129 – 216 A.D. Este unul dintre părinții anatomiei și ai farmacologiei. Este considerat, de asemenea, primul neurochirurg experimental al omenirii. A studiat, pe rând, la Smyrna (Izmir), în Corint, în Alexandria și la Roma. A fost medicul gladiatorilor și al Împăratului Marc Aureliu. Când nu trata pe cineva și când nu scria, Galenus ținea prelegeri despre medicină, primite – am spune astăzi – cu aplauze la scenă deschisă.

Galenus credea în anatomie cu sfințenie. Făcea periodic disecții, atât pentru a-și ține mâna trează și în formă – chirurgia era specializarea lui de căpătâi – cât și din dorința de a afla mai multe despre corpul uman. El este descoperitorul a 7 dintre cele 12 perechi de nervi cranieni, a descris valvele cardiace și a subliniat diferențele structurale care există între vene și artere. A demonstrat că, prin ele, circulă sânge, nu aer, cum se presupunea, a studiat măduva spinării și modul de funcționare a rinichilor și a dovedit că vocea este controlată de creier, prin nervi.

Galenus este autorul teoriei celor 4 umori – sângele, bila galbenă, bila neagră și flegma. Conform acestei teorii, starea noastră de sănătate depinde de echilibrul, respectiv de dezechilibrul dintre cele patru. De subliniat că teoria în cauză stabilește o relație de mare subtilitate – verificată și îmbrățișată de medicina alternativă – între organe și elementele apă, aer, foc, pământ și îi pune pe specialiști față în față cu o serie de aspecte fizice, dar și emoționale, mentale și de conștiință ale persoanei.

Galenus îl venera pe Hippocrate și-i admira pe Platon și pe Aristotel. Se raporta la corpul uman ca la un sistem interconectat: creierul și nervii, responsabili cu gândirea și cu senzațiile; inima și arterele, răspunzătoare de energia care ne hrănește, energie vie; ficatul și venele, care asigură nutriția și dezvoltarea.

În urma lui Galenus, au rămas în jur de 300 de lucrări, care au constituit o bază importantă de documentare pentru urmașii săi într-ale medicinei. Deviza lui – ”Cel mai bun medic este acela capabil să trateze afecțiunile chirurgicale prin alte mijloace decât cuțitul, în special prin dietă și tratamente personalizate” – este de luat în seamă. Mai ales astăzi, când graba de a trăi și frica de moarte fac din viețile noastre un trist, din ce în ce mai trist câmp de bătălie.

DENISA POPESCU

Articol adăugat în 2 iulie 2020

Mai poţi citi şi…