FEMEIA-SUSPIN DIN LUTUL LUI GEORGE BACIU
Condeier de calibru, cu un palmares de carte de admirat, prof. George Baciu a lansat luna trecută, la Biblioteca Județeană Argeș, cartea cu numărul 24. Nu știu dacă simbolistica de specialitate ar avea ceva de comentat, cifrele poartă, de bună seamă, un mesaj cosmic, ce știu este că suntem în prezența unei cărți de poezie cu timbru unic.
George Baciu iubește femeia ca un copil, ca un adolescent, cu înflăcărarea bărbatului tânăr, care-și dorește să muște din toate fructele ei cel puțin o dată la 24 de ore, dar și cu tandrețea și melancolia celui care a înțeles că nici el, nici femeia adorată nu sunt nemuritori. Nemuritoare rămâne, dacă știi cum să iubești, legenda personală care, transmutată în poezie, trece din carte în cititor și, mai departe, în lume.
George Baciu iubește, în volumul de față, în registre diferite. Este vorba despre proză poetică, despre poezie cu măsură și respirație clasice, despre epigramă și catren reverențios. Ritualurile acestea de iubire sunt grupate în următoarele secțiuni: ”Gânduri la adăpostul inimii”, ”Gânduri la vecernie de suflet”, ”Gânduri rostite pe furiș”, ”Gânduri la sfârșit”. Fiecare text este îmbibat de lirism, ca pământul primăvara, după ploaie: ”… sunt același oraș prin care tu alergi în dezmăț haihui de stea. Trotuarele inimii sunt pline de flori, așteptându-te să-ți izbești sânii de petale, să-ți anini pântecul în tulpina unei violete, iar luna să surâdă portocaliu. Singurătățile se sparg de tălpile nopții, sângerând ca o lehuză pitită printre frunzele obosite de atâta toamnă. Te aștept ca la începutul lumii. Dumnezeu mă privește, atingându-mă conspirativ pe umăr, șoptindu-mi că încă n-a venit vremea”. Și în aceeași notă: ”Te-am văzut ieri înserată./ Aveai orgoliul fraged/ și noaptea din ochi senină./ Părul îți era despicat în pârtii albe,/ ca norii abia ieșiți de la dușul de după potop,/ pasul îngâna un cântec pe strunele ierbii,/ trupul dansa în ecoul vântului,/ iar buzele își dojeneau îmbrățișările/ sub umbra cerului pitit în chilia apusului./ Doar sânii, ca două fructe impudice,/ se fugăreau rușinoși prin mirarea privirii mele”.
Lansarea a fost una pe potriva cărții. Prezentarea au făcut-o poeta Denisa Popescu, gazda evenimentului, și prof. Elena Eșanu-Șerbănescu, amândouă provocatoare atât cât poetul să înceapă să viseze la fructul oprit. Accentul masculin complice i-a aparținut prof. Vasile Ghițescu, șarmant și doldora de amintiri, care a ținut să sublinieze rafinamentul versurilor, pe de o parte, cultura poetică a autorului lor, pe de altă parte. Binevenite au fost episoadele muzicale – chitară și voce – susținute de domnișoarele Patricia și Camelia, elevele cantautorului Cristian Matei, din Curtea de Argeș.
”Femeie, suspinul lutului meu!” este, în opinia mea, una dintre cele mai frumoase cărți de poezie de dragoste, publicate în ultimii ani, în județul Argeș. Privită și mai ales simțită prin lentila măritoare a contextului actual, atât de întunecat, ea seamănă cu acele păsări care bat puternic din aripi, ca să alunge înfricoșătoarele zgomote războinice de pe cer. Bat din aripi fără să pregete. Bat neștiind dacă vor fi doborâte. Menirea lor este să bată, însă, pentru ca oamenii să nu-și piardă speranța.
Prof. LIVIU MARTIN
