EVADAT DIN PARADIS


Nu știu dacă, dintr-o perspectivă diferită de cea la care apelăm de obicei, atunci când începem să conturăm un profil uman, domnul OVIDIU STANCU ar rămâne exclusiv și ferm pe poziția de doctor. De medic de familie. O poziție absolut onorabilă, pe care o slujește cu o devoțiune recunoscută de cei îngrijiți de domnia-sa. Dacă am trăi în povești, de pildă, am spune că domnului doctor i s-a dus faima cale de nenumărați pacienți și că-i bat mereu la ușa cabinetului suferinzi noi, convinși că le va înțelege boala și că le va afla leacul.

Pe medicul Ovidiu Stancu l-am cunoscut, însă, și  într-o altă formulă existențială, aceea de poet. Și-a publicat, acum câteva luni, a doua carte personală de poezii, intitulată ”Rătăcitor, pe strada unui vis”.

Și pentru poetul Ovidiu Stancu – aveam cu plăcere să constat citindu-l și ascultându-l, cu ocazia prezentării cărții la Biblioteca Județeană Argeș – slujirea, devoțiunea, atenția la detalii, la sinuozitățile sufletului omenesc, sunt direcții de viață lăuntrică de la care nu se abate. Cu alte cuvinte, doctorul de trupuri este dublat de doctorul de suflete. Unul îl potențează pe celălalt, îl continuă atât de frumos, cu atâta senină bucurie, încât, repet, dacă n-aș fi știut că domnul Ovidiu Stancu este medic, aș fi rămas nezdruncinat în convingerea că s-a născut anume pentru a fi poet: ”M-am rezemat cu sufletul de uși,/ Ce fără milă mi-au rănit destinul,/ Cum felinarul strânge cărăbuși,/ Așa îmi fac eu, cu iubiri, preaplinul./ Explozii-n întuneric mă-nconjoară/ Așa cum fulgeră în ochi de orbi,/ Întors sunt iar, la tine, de aseară/ Și-n gândurile mele zboară corbi…”

”Rătăcitor, pe strada unui vis” reunește 31 de poezii de dragoste. Fiecărei poezii îi corespunde o ilustrație color, aleasă din variantele pe care domnul doctor le-a solicitat Inteligenței Artificiale. Am asistat, iată, la o premieră absolută în Pitești: un om cu sufletul bătându-i în carne a publicat o carte, asistat de un robot împuternicit să-i interpreteze vizual versurile. Relația artistică a dat roade bune, în cazul de față.

Spuneam că dragostea este laitmotivul cărții, o dragoste tragică tocmai prin omenescul ei. Bărbatul i se dăruiește cu totul femeii inimii lui precum odinioară cavalerul, ideal moral de oștean, propunându-i acesteia nu o viață, ci vieți împreună, atâtea câte le-au fost sorocite. O astfel de uniune, de iubire care să pulseze intens și la nesfârșit este contrazisă, este împiedicată, însă, mereu, de dubla natură a îndrăgostiților – materie și spirit: ”… Ca să te am aproape tot mereu,/ Mi-am tatuat înger pe umărul drept,/ Îngerul a zburat ușor către piept/ Și mă apasă, de-aseară, din greu./ Pe fibra inimii-mi stă ca un leu/ Ce prada ucisă-și păzește-ndârjit,/ Mă-ncearcă întruna un dor de iubit/ Și se-nserează în sufletul meu”.

Poetul Ovidiu Stancu a debutat în anul 2006, cu placheta ”Hotar”. I-a urmat, în 2010, ”Prigonit în noapte”, în amândouă tutelară fiind umbra tatălui, avocat, care s-a sfiit să publice cât timp a trăit. L-a publicat fiul, după moarte, continuând o camaraderie de tainice înțelesuri spirituale. Primul volum personal de versuri – ”Iubirea, grădina mea Zen” – a văzut lumina tiparului în anul 2014.

De reținut și că la fel de dedicat și de convingător este medicul-poet și în postura de maestru de șah, cîștigător de competiții naționale și internaționale, personal și prin copiii pe care-i  antrenează.

Într-o lume care se hrănește compulsiv cu frică, agresivitate, ură, poetul Ovidiu Stancu are statutul unui mesager de pe alte tărâmuri. Um mesager protejat de sufletul lui mare, dar și de Mâna Domnului care-i veghează pe toți făcătorii de bine și de pace: ”… Chiar ieri am evadat din Paradis/ Și-am luat cu mine Mărul din livadă./ Oricine ar putea ca să mă vadă,/ Rătăcitor, pe strada unui vis”.

LIVIU MARTIN

         

Articol adăugat în 16 decembrie 2024

Mai poţi citi şi…