”DIMINEAȚA UNUI SPAȚIU POSIBIL”

Sub acest generic, s-a deschis marți, 5 noiembrie, la Galeria ”Metopa”,  expoziția pictorului ȘERBAN POPESCU, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, profesor până acum trei ani la Liceul ”Dinu Lipatti” din Pitești. Liber să se bucure de orele zilei așa cum dorește, de vreme ce nu mai are de dat socoteală instanțelor vieții active, Șerban Popescu explorează, în continuare, cu echilibrul binecunoscut, matricea artei sale.

”Dimineața unui spațiu posibil” reunește pe simeze, până la sfârșitul lunii, 18 lucrări – pictură în ulei și în culori acrilice – care se circumscriu nevoii sale de libertate de mișcare și de respirație cromatică atotcuprinzătoare. Un lucru e cert: Șerban Popescu poate exista numai dacă este lăsat să-și stabilească singur limitele teritoriilor picturale, fluiditatea și savorile lor.

Faptul că s-a specializat în Artă Monumentală, în timpul facultății, demonstrează că și-a intuit, exact atunci când trebuia, vocația. Monumentalitatea îl urmărește și astăzi, indiferent de ciclurile tematice alese în diferitele perioade de creație. Așa se face că ”Dimineața unui spațiu posibil” este  gândită pornind de la această trăsătură de personalitate artistică. Spațiul este divizat cu eleganță și delicatețe, astfel încât fiecare element care-l compune să-și poată legitima identitatea, să-și poată extinde, la un moment dat, aura, să poată construi o relație corectă, armonioasă cu toate celelalte elemente compoziționale.  Iar orizontala și verticala sunt, în aceeași măsură, atât piloni ai realității, cât și ai irealității artistice.

Șerban Popescu mizează pe natură, cu deosebire pe natura neatinsă de omenesc decât atât cât s-o ajute să se definească. Obiectele din natură sunt obiecte de care omul se slujește în mod curent, dar – în cazul lui Șerban Popescu – ele dobândesc un statut, au personalitate, sunt înzestrate cu emoție și capacitate de cunoaștere. Paleta cromatică – blândă, lipsită de dramatism – sprijină sentimentul intens de existență paralelă cu existența noastră, cu timpul nostru, sugerând de-a dreptul – și îl citez aici pe Emil Cioran – că ”istoria este o dimensiune de care omul s-ar fi putut lipsi”.

La vernisaj, Șerban Popescu și-a revăzut prietenii, admiratorii, foștii colegi de catedră, foștii elevi. I-au stat alături, în prezidiul cuvintelor de întâmpinare, Daniel Preduț, președintele Filialei Pitești a Uniunii Artiștilor Plastici din România, pictorul George Dobrică, prof. dr. Lavinia Vieru și poeta Denisa Popescu.

Pe Șerban Popescu, George Dobrică îl cunoaște din copilăria în care mergeau împreună la pescuit, numai că  momeala copilului Șerban nu prindea niciodată pește. Era, în schimb, atît de frumos lucrată, încât se adunau toți pescarii să se mire. George Dobrică a mai depănat și alte amintiri care țin de melancolia vârstelor. Peste toate, însă, a subliniat cu fermitate că Șerban Popescu a fost întotdeauna atent la detalii, la raporturile dintre ele, la felul în care se suțin reciproc.

În același spirit, pictorița Lavinia Vieru  a insistat asupra curgerii spontane a compoziției ca întreg dinspre solid, recognoscibil și decorativ către abstract, conceptualizare, dizolvare în eter.

Poeta Denisa Popescu a ridicat miza, afirmând că spațiul posibil la care se face trimitere în titlul expoziției ar putea fi o anticameră a Raiului sau o alternativă la Rai și că pictorul, solidar cu nevăzutul, lucrează cu energia culorilor. A mai adăugat și că absența complice a omului prefigurează, de fapt, întoarcerea lui Adam și a Evei – fugari, evadați din realitatea imediată și primiți cu generozitate în acest Spațiu/Rai, resacralizat anume pentru ei.

În concluzie, ”Dimineața unui spațiu posibil” este o expoziție de interes, care merită văzută, asupra căreia merită insistat, fie și numai pentru că împrospătează atmosfera ternă a vieții cotidiene cu răsfățuri de verde și ocru.

LIVIU MARTIN