CU VICTOR SOCACIU, DESPRE CÂNTEC ȘI PANDEMIE

Să-l asculți pe VICTOR SOCACIU e ca și cum te-ai întoarce în tine, după timp îndelungat de rătăcit prin ceilalți. Cântecele lui sunt, pentru cei cu spiritul șlefuit, frumusețe în mișcare, adică vie, în stare să prindă rădăcini și să crească frumos înăuntrul ființei. L-am cunoscut personal. Mi-a atras imediat atenția faptul că seamănă atât de bine – omenește, chip și purtări – cu felul în care cântă, cu toate cântecele lui. Și ele, și el sunt liniște și modestie, echilibru, forță reținută și multă nostalgie.

DENISA POPESCU

Trăim la limită, adesea sub limita capacității obișnuite de a ne entuziasma, de a ne bucura, de a dărui știind că darul ne va fi primit. Cum funcționați în aceste zile? Cum stați la capitolele entuziasm, bucurie, nevoie și putință de a da și de a primi?

Ce epocă ne-a fost dat să trăim! După căderea comunismului și apoi trecerea dintr-un secol în altul, ba dintr-un mileniu în altul, după asaltul globalizării aproape forțate și exodul în patru vânturi al unor populații și mari mase de oameni, iată că am ajuns să trăim o pandemie pe propria noastră piele! Amputarea libertății de mișcare, izolarea în propriul domiciliu, întreruperea activității economice a milioane de oameni și toate celelalte restricții ne-au creat o situație total necunoscută și nemulțumitoare. Toată această perioadă ne-a adus tuturor mari incoveniente și situații noi, care mai de care mai frustrante și greu de acceptat. În ceea ce mă privește, această situație nu este, totuși, atât de grea, pentru că o parte importantă a activității mele obișnuite –  și anume munca mea de creație și studiul –  se desfășoară exact în aceleași condiții. Doar partea concertistică este grav afectată

Viața de scenă, pe scenă – considerând-o o  entitate vie, un organism – este în pericol. În mare pericol. Fiecare celulă a organismului SPECTACOL are și va avea de suferit. Cum resimțiți această suferință?

Contactul cu publicul este esențial în viața unui artist, schimbul plin de mister în plan energetic-sufletesc, dar și cel motivational, țin direct de misia sa artistică. Firește că nu mai pot vorbi de entuziasme și bucurii în viața mea, în aceste vremuri, chiar dacă am trăit și starea pozitivă a izolării. După epuizarea tuturor timpilor ocupați cu rețelele sociale, emisiuni tv, netflix-uri, eseuri creative, gospodărești etc, am găsit timp, un timp foarte important, cel pentru … mine! Mi-am imaginat, de exemplu, cum trăiau oamenii în Evul Mediu, nu în timp de pandemii, ci în perioadele normale, fără toate cele amintite mai sus. Am realizat că ei aveau un imens timp pentru ei inșiși, pentru introspecții, pentru recuperare și planuri personale, pentru meditație sau pentru rugăciune. Iată un model de ocupare fertilă a timpului, de care cu mult prea multă ușurință, în măsură nepermisă, ne-am dezis.

Ce vedeți dincolo de capătul acestui an, compromis artistic? Ce perspective are, judecând după  formula în care viețuim astăzi, concertul consacrat, cu public, cel care ne face, folosesc prezentul Speranței, lumea  și sufletul mai bune?

Fără artă, fără spectacol, fără cântec nu se face mai nimic relevant în societatea și viața noastră! Slujba în Biserică, botezul, nunta, onomastica, aniversarea, vacanța, ambientalul, vindecarea sufletului, înmormântarea, fiecare poate adăuga            cum simte, sunt însoțite de magia artei. Lumea are, la baza ei, așa cum spunea Pitagora, cifrele și armonia. Oamenii nu conștientizează neapărat asta, dar        desigur            simt și trăiesc – oferindu-și drept ultimatum, întotdeauna, SPERANȚA.