CONSTANTIN PREDA
Versuri din volumul ”numai dragostea ta mă mai poate salva”
- Editura Autograf MJM Craiova, 2021 –
în tot cimitirul
în tot cimitirul
cele mai frumoase cruci sunt cele ale poeților săraci
din lemnul lor putred au răsărit
fire de maci
maci înfloriți
sunt crucile lor acum
fără litere șterse
fără urme de fum
maci înfloriți
un fel de flăcărui
fără urmă de rindea
fără urmă de cui
toată noaptea
toată noaptea au cântat goarnele
și acum, în cântecul lor, mă simt închis
ca la înmormântarea mamei
când nu mai găseam ieșirea din vis
i-am mângâiat mamei părul
i-am sărutat mâna de țărână
aveam sub pleoape nu lacrimi
ci o întreagă furtună
toată noaptea au cântat goarnele
porumbeii s-au strâns în stol
mama era mai frumoasă decât o mireasă
în siciriul care căzuse în gol
vin să se vindece nebunii
vin să se vindece nebunii
de departe vin
îngenunchează și-ți sărută rochia
care pe-o icoană-n care-a-nflorit un crin
vin să se vindece nebunii
la mila rochiei tale sunt
ei cred că tu poți alunga moartea
cu un singur cuvânt
vin să se facă bine nebunii
vin să le săruți ochii frumoși și orbi
în care sunt gata să-și facă cuiburi
stoluri de corbi
vin muții, vin surzii
să le redai auzul, să le redai o fărâmă de grai
tu ții pe umăr ulciorul
a cărui apă izvorăște din rai
mai cuc decât cucii
mai cuc decât cucii
mai singur decât ei
mai înlăcrimat decât mielul
din groapa cu lei
mai trist decât ploaia
ce picură pe geam
decât un flutur
ce trage la ham
mai trist decât icoana
ce nu varsă lacrimi, nici mir
decât vântul toamnei
ce cântă la clavir
mai trist decât aerul
din văile plângerii
mai trist decât florile
pe care nu le ating îngerii
mai cuc decât cucii
mai trist decât pădurea din lemnul crucii
constantin
tu ascunzi în piept
un mic clopot
unde vine sângele și se roagă
ca la întemeierea unei biserici
tu ascunzi în piept
o floare roșie
căreia îndrăgostiții
în nopțile înalte de primăvară
îi spun inimă
orbii cred că lumina e un voal de mireasă
e primăvară, floarea de crin e atât de frumoasă
episcopii visează că fug de acasă
și dorm într-un pat alb de mireasă
lumina pare scrisă cu cretă
cei care mor, sunt sigur, regretă
pe bolta cerească sfinții se plimbă-n șaretă
aerul e un hrisov de suspine
mierea plânge-ntr-un roi de albine
toate cărările se desprind de coline
e primăvară, floarea de crin e atât de frumoasă
orbii cred că lumina e un voal de mireasă
ferește-te să te îndrăgostești de mine: sunt un dezastru
ferește-te să te îndrăgostești de mine: sunt un dezastru
port o jiletcă de frunze uscate, cu un nastur albastru
azi sunt lup, mâine flutur, poimâine sunt sihastru
ferește-te să te îndrăgostești de mine, ferește-te să mă crezi
îți voi cumpăra o rochie albă ca lumina primei zăpezi
îți voi dărui o salbă din semințe de măr culese de prin livezi
ferește-te să-mi pui pe buze șoapte fierbinți
vei stârni mânia unui pomelnic de sfinți
sunt ca un foc de fragi, oare nu simți?
ferește-te să te îndrăgostești de mine: sunt un dezastru
din lacrima mea izvărăște tot cerul albastru
multe se pot petrece în somn
multe se pot petrece în somn
multe se pot petrece în vis
poate crește iarba chiar peste tine
își poate acoperi mașina de scris
multe se pot petrece în somn
linia orizontului e tristă și oarbă
minutarele ceasornicului
pot fi năpădite de iarbă
te poate împresura din toate părțile
ca și când i-ar fi teamă că te pierde
iarba
cu tremurătoarea ei negură verde
multe se pot petrece în vis
o măgură deasă îți poate ajunge coala de scris
din acest cireș bătrân
din acest cireș bătrân
se va ciopli o vioară sau poate un sicriu
prelungirea unei viori
e mâna cu care scriu
prelungirea unei viori
care nu cântă, ci doar suspină
floarea uscată
a unui hram de lumină
din acest cireș bătrân
se va ciopli o vioară sau poate un sicriu
prelungirea unei viori
e mâna cu care scriu
ca două vulpi
pulpele tale
ca două vulpi
pe colinele
umerilor mei
