CĂRTURARUL MIHAIL DIACONESCU – NUME AUREOLAT ÎN LITERATURA ȘI CULTURA ROMÂNĂ

L-am cunoscut pe marele cărturar Mihail Diaconescu încă de la începuturile afirmării sale, în anul universitar 1965-1966, când eram student, în anul al III-lea, la Facultatea de Filologie a primului Institut de Învățământ Superior din Pitești. Domnul Diaconescu venise ca asistent universitar la Catedra de Istoria Literaturii Române – cursul prof. univ. dr. și academician Șerban Cioculescu, ulterior al prof. univ. dr. Augustin Z. N. Pop.

Ne-a cucerit din primul moment, pe mine și pe toți colegii mei, studenți filologi, dar și pe studenții de la celelalte facultăți. Radia tinerețe și prospețime,  avea ținuta sobră și elegantă, zâmbetul luminos, privirea sinceră și deschisă, vocabularul seducător. Orele de curs, dar mai ales cele de seminar cu domnia sa  erau o încântare, o revelație. În decursul anilor, aveam să aflu că este fiul preotului Aurelian Diaconescu din Priboieni – Vulturești – Muscel, familie de mare prestigiu, lucru care explică adeziunea sa la romanul istoric și la lumea țărănească, a cărei rânduială străbună era sfântă.

Venise la Institutul din Pitești prin strădania primului rector, Marin Z. Mocanu, sprijinit cu bună-credință și de primul secretar al județului de-atunci, Gheorghe Năstase. Domnul Mihail Diaconescu era foarte tânăr, avea 27 de ani, dar prezenta o ”carte de vizită” cuprinzătoare: la 18 ani, în 1955, absolvise Liceul ”Gh. Șincai” din București, apoi Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1960, an în care a și debutat în publicistica literară. După absolvirea facultății, și-a început activitatea profesională ca profesor de limba română, limba latină, logică și psihologie, la Liceul ”Șt. O. Iosif” din Rupea, județul Brașov. Este vorba despre perioada 1960-1964. Devine apoi asistent, lector și conferențiar, șef de catedră la Universitatea din Pitești, între anii 1965–1985. Este fondatorul, în 1966, și redactorul-șef (1966-1969) al revistei literare și culturale ”Argeș”.

În acest răstimp, de formare a echipei redacționale a revistei ”Argeș”, domnul Mihail Diaconescu a făcut demersuri pentru a-i găsi pe foștii săi studenți – Mihai Golescu și subsemnatul – spre a-i coopta în redacția revistei. În octombrie 2001, reînființează revista ”Argeș”, care apare și în zilele noastre.

Între anii 1972 – 1975, a fost conferențiar-oaspete (Gastdozent), la Institutul de Romanistică al Universității ”Humboldt” din Berlin, era un bun cunoscător al limbii germane. Acolo a ținut cursuri, a condus seminarii și a îndrumat elaborarea unor teze de licență cu subiecte românești.

A susținut deopotrivă o intensă activitate publicistică, a colaborat cu studii, articole, eseuri, cronici și recenzii pe teme științifice, literare și culturale la numeroase reviste din țară, din Germania și de pe alte meleaguri. O parte din ele au fost adunate în volumul ”Istorie și valori”, publicat în 1994. A prezentat, de asemenea, comunicări la reuniuni științifice internaționale, în peste 24 de țări!

În ceea ce privește volumele publicate în timpul vieții, numai simpla lor enumerare ar ocupa, cu siguranță, pagini întregi. De-a lungul afirmării sale literare, teoretice și științifice, a primit numeroase premii, distincții, diplome, titluri și medalii. M-am simțit onorat să fiu invitat la festivitate, când i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea din Pitești, în anul 2011, pentru întreaga sa activitate. Academia DacoRomână, prin Decizia Senatului, l-a propus pe Mihail Diaconescu la Premiul Nobel pentru Literatură, în anul 2013.

Un moment aparte l-a constituit participarea sa, în august 2016, la revederea, după 50 de ani – cu promoția 1966 a absolvenților Facultății de Filologie din Pitești. Printre foștii studenți, evident, eu și Mihai Golescu. Revederea a avut loc în Amfiteatrul ”Gabriel Țepelea”, din localul de pe str. ”Gh. Doja”, nr. 41, în prezența primului rector-ctitor, Marin Z. Mocanu, care tocmai împlinise 90 de ani, dar care era  perfect lucid și, cum se zice, încă verde. Cu această ocazie, domnul Mihail Diaconescu a aflat de la fostele studente, colegele noastre de promoție, acum mame, bunici, chiar străbunici, de ce ”pseudonim-calificativ” avea parte în anii 1965-1966 – Frumușelul. A fost o revedere memorabilă, a durat o zi întreagă și, grație colegului Ion C. Hiru, a fost tipărit, în anul 2017, la Editura ”Alfa” din Iași, un volum inspirat de acest eveniment – ”Icoanele marilor noștri dascăli”. Volumul are peste 160 de pagini și conține și un album de suflet.

Personalitatea și opera lui Mihail Diaconescu, născut în ziua de 8 noiembrie a anului 1937, la Priboieni-Vulturești, județul Argeș, constituie obiectul unor ample prezentări, în numeroase  lucrări de critică și istorie literară, precum și în dicționare de autori, elaborate în România și în străinătate. Pentru părintele Dumitru Stăniloaie, romancierul, esteticianul și istoricul literar Mihail Diaconescu este ”cel mai reprezentativ scriitor al spiritualității românești, începător al scrisului nostru viitor”. Bibliograful operei sale, prof. Ilie Barangă, îl consideră ”unul dintre ultimii polihistori contemporani”.

Trecerea Styxului, de către Domnia Sa, la 25 martie 2020, în această cumplită perioadă de pandemie de coronavirus, ne-a umplut sufletele de tristețe. Amintirea sa va rămâne una tonică și luminoasă. Pios omagiu!

Prof. Vasile Ghițescu