CÂNT LA PIAN ȘI MĂ GÂNDESC ATUNCI CĂ SUNT PRIVIT DIN CER -Interviu cu pianistul și compozitorul DAVID ALBULESCU


David Albulescu este piteștean. L-am cunoscut când avea patru sau cinci ani. La vremea aceea, era un băiețel parcă suflat cu aur, timid ca un fluture, prezent la   evenimentele culturale, lipit de pieptul mamei sale, poeta și profesoara Allora Albulescu. Toată familia lui trăia artistic. Nu doar că știam, că-i vedeam și că-i ascultam, era ceva mai mult decât atât. Aveam senzația că timpul și viața lor curg dintr-o carte ale cărei pagini le întorceam la fiecare nouă întâlnire. Intuiam că sensibilitatea lui David va fi îngerul lui păzitor. Astăzi, pianistul și compozitorul David Albulescu studiază în Olanda. S-a apropiat mult de miezul muzicii secolului 21. O muzică pe care mulți nu o înțeleg, despre care nu știu, de fapt, nimic sau aproape nimic. O muzică în structura căreia bate, cu toate instrumentele modernității și în toate mixturile posibile și închipuite, inima unui psalm.

DENISA POPESCU

Muzica este, în cazul tău, o a doua natură. Ba chiar prima, dacă stau să mă gândesc mai bine. Te-am cunoscut muzical, până și zâmbetul tău are ceva dintr-o emoție muzicală. Muzica nu te dezamăgește, nu te rănește, nu suferi din pricina ei. Cum a început totul? Cum v-ați descoperit, tu și Muzica, legați în felul în care sunteți legați?

Muzica a fost mereu acolo pentru mine, sub diferite forme. Am început să studiez pianul la vârsta de 5 ani, iar la 7 ani am continuat cu canto. De la 11 la 16 ani, am scris și am interpretat versuri de hip-hop și, la 15 ani, mi-am dat seama ce îmi place cel mai mult să fac: să compun. La 18 ani, am început să studiez compoziția și, de atunci, m-am axat pe asta.

Cum a fost să studiezi la Universitatea Națională de Muzică din București?

A fost o experiență care m-a dezvoltat pe mai multe planuri: teoretic, artistic, stilistic. Deși am absolvit programul de licență din cadrul Secției de Compoziție Muzică Ușoară, am pendulat destul de mult între muzica ușoară și cea clasică. Am avut un curs de pian de 3 ani, unde m-am reîndrăgostit de muzica clasică, la clasa doamnei Adriana Toacsen. Aici i-am studiat pe Rameau, Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Rachmaninoff, Mihail Jora.

Cum e să studiezi în Țările de Jos și ce e diferit față de sistemul românesc de învățământ?

În prezent, studiez Compoziția Clasică, la Codarts, în Rotterdam. Conservatorul din Olanda este foarte diferit de cel de aici. În primul rând, majoritatea orelor sunt individuale, ceea ce te ajută să aprofundezi mult mai mult, comparativ cu studiul într-o sală cu 30 de studenți, ca în București. Ești doar tu cu profesorul, la toate materiile principale, și asta creează o relație academică autentică. Un alt aspect important este interdisciplinaritatea. Toate artele sunt conectate și colaborează, într-un mediu cât se poate de natural – dans modern, muzică, poezie, arte vizuale, cinematografie, circ și lista continuă.

Ce-ai învățat, concret, de la profesorii tăi de la Codarts?

Profesorul meu principal este Hans Koolmees, cu care am ore de compoziție acustică și de instrumentație. Scopul orelor este să mă ajute să-mi dezvolt o identitate muzicală proprie, prin analiză, dialog, audiții și materiale de specialitate. La cursul lui, am scris o piesă pentru pian, violoncel și vioară, care a fost cântată de Mosa Trio, la Festival Dag in the Branding 2020. Alături de René Uijlenhoet, studiez compoziția electronică. Aici, învăț despre sinteza de sunet, sound design și inginerie de sunet. Una dintre piesele pe care le-am compus în cadrul cursului mi-a adus Premiul I la Sound Trip World 2020, competiție organizată de Conservatorul din Haga și de cel din Rotterdam. Josué Amador și Friso van Wijck au ținut un curs extracuriccular de improvizație, numit Sound Painting. Aici am interacționat cu o mulțime de muzicieni din mai multe arii – Clasic, Jazz, Tango, Oriental, Electronic – ei mi-au deschis mintea spre stiluri și estetici noi. Alături de acest grup, am susținut un concert de muzică de film, unde am improvizat la pian și la laptop. Tot ce-am învățat la acest curs am aplicat și într-un alt concert de muzică electroacustică, la Festivalul Internațional de Film din Rotterdam 2020.

Ți-ai dorit să simți și America. În ce fel diferă abordarea muzicală americană de cea europeană?

 Într-adevăr, în 2018, am plecat, pentru 3 luni, în New Jersey, unde am produs muzică hip-hop, la Studioul Cotton Candy Brothers din Sea Isle. În Europa, simt că muzica se face sub presiune, mereu e vorba de un deadline și de părerea criticilor muzicali. În America, totul e foarte relaxat. Lucram când simțeam, puteam să-mi comand mâncare în timpul sesiunilor de înregistrări și să nu mă stresez pentru nimic.

În ce constă, de fapt, relația ta profundă cu pianul? Cum te raportezi la acest partener, îi putem spune, de viață?

Pot spune lucruri pe care cuvintele nu le pot exprima. Pentru mine, muzica este apogeul elocvenței. Simt că, prin muzică, sunt mai aproape de Dumnezeu și, atunci când cânt la pian, mă gândesc că sunt privit din Cer. Ceea ce aduce o responsabilitate în plus: să cânt spre slava Lui și nu împotriva Lui.

Cum ți-ai caracteriza stilul componistic?

Încă e în proces de dezvoltare, dar, până acum, aș putea spune că este caracterizat de o estetică de tip mozaic, în cadrul căreia mai multe stiluri se întâlnesc sub umbrela aceleiași piese. Îmi place mult să fac muzică electroacustică și să integrez poezia în textura ei.

Știu, David, că să-ți faci planuri, astăzi, e un risc asumat. Totuși, te întreb: ce-ți dorești să trăiești în viitor?

Aș vrea să continui să studiez Compoziția Clasică și să o aplic în dansul contemporan și în muzica de film. Mi-ar plăcea să rămân în Olanda și să-mi deschid o catedră de muzică electronică, la una dintre instituțiile de aici.

 

 

 

 

Articol adăugat în 24 septembrie 2020

Mai poţi citi şi…