AVERTISMENT PENTRU SĂNĂTATEA PLANETEI
Rămâneți aici! Respectați! Iubiți! Acesta este imperativul cărții lui GABRIEL CAZAN – ”Valea plânsului”, titlu inspirat de Ecleziastul – carte lansată la jumătatea lunii noiembrie.
Romanul se plasează pe linia de graniță, atât de familiară autorului – policier-SF – și propune o intrigă simplă, în sensul de limpede și accesibilă, și convingătoare prin cursivitatea textului, dar mai ales din perspectiva urgenței mesajului. Conviețuirea pașnică, în condiții de ecologie responsabilă reprezintă nu doar o temă de studiu științific, ci și o constantă în literatura SF, fie în mainstream, fie în zona de nișă. Modificările climatice radicale, rezultat al iscodirii fără asumare a minții, al progresului tehnologic fără precedent, al competiției nucleare sălbatice, produc o spaimă mortală. Pericolul extincției nu mai e o ipoteză, e o probabilitate. Cercetătorii de la Universitățile Rochester și Arizona au publicat un studiu potrivit căruia Pământul este o entitate inteligentă, cu mecanisme de autoreglare și de comunicare specifice. Din păcate, susțin mai departe aceiași cercetători, omul – așa cum se prezintă astăzi – este incapabil să decodifice, să analizeze, să-și subiectiveze informația și să răspundă printr-un comportament echilibrat.
Intriga romanului lui Gabriel Cazan se dezvoltă în jurul miezului incandescent al acestei teorii. Într-o manieră directă, spontană și vie, apelând la dialoguri savuroase, dar și la descrieri șocante, Gabriel Cazan ne face cunoștință cu personajul principal, Andrei Tase, un tânăr român care, strivit de jocurile concurențiale și anomice din societatea noastră, se exilează la Paris. Este vârf de pandemie însă, regulile Occidentului apasă ca o pedeapsă – mască, dezinfectare periodică, vaccin, certificat verde, program social impus etc. Andrei Tase ajunge să creadă că nu mai există loc sub soare, în care să poți respira fără să dai socoteală.
Este nevoit să accepte, ca să poată trăi, slujbe temporare, trece prin episoade de depresie pe care le gestionează greu, stima de sine se prăbușește. Acesta este momentul în care intră în bucla literară femeia tânără, superbă, nonconformistă, cu două doctorate – în Chimie și în Fizică – aflată în pragul susținerii celui de-al treilea, în Biologie. Numele ei este Abelle Thassy. Asemănarea onomastică nu e deloc întâmplătoare. Autorul aduce împreună principiul masculin și pe cel feminin, sugestia fiind aceea de renaștere, de refacere a contextului primordial în care a apărut viața. Evoluția este ciclică, fiecare ciclu îl continuă pe cel precedent, punctul critic în care suntem acum ca planetă poate fi depășit printr-un salt de conștiință pe care numai împreună, sublinierea este importantă, principiul masculin și cel feminin îl pot realiza.
Abelle, fiica adoptată a directorului Institutului Francez pentru Sănătatea Pământului, are misiune de înger salvator. Al lui Andrei Tase, alături de care trăiește o iubire cum numai în povești mai găsești și care-l scutură de negură și de apatie. Înger salvator al planetei, pentru că Abelle este inventatoarea unui dispozitiv și a unui program de conectare la inteligența superioară a Terrei, devenită nu doar aliata, ci și prietena ei. Planeta este cea care o apără, atunci când forțele Răului încearcă să o suprime. Interesant și frumos este că protecția nu se manifestă prin oameni, ci prin fiii și fiicele altor regnuri. Este impresionantă imaginea balenelor ucigașe, purtând ca pe o ofrandă, la mal, trupul epuizat al tinerei. Abelle se luptase și pentru ele, pentru existența și drepturile lor.
Gabriel Cazan știe cum să se fixeze în imediat și în stringent. Ancora lui funcționează și ca un senzor. Sesizează primejdia, îi iese în întâmpinare și imaginează scenarii care pot, la o adică, să-i inspire pe tehnocrații Lumii Noi. De citit, așadar, cu mintea deschisă – la vreme de plâns la propriu, un plâns cât potopul – acest roman nou, pentru care autorul lui merită toate felicitările.
Prof. LIVIU MARTIN
