AURELIA CORBEANU. MEDALION ANIVERSAR

24 octombrie este ziua în care o îmbrățișăm din toată inima, de aproape sau de departe, pe doamna Aurelia Corbeanu. Nu de mult, gândeam că o îmbrățișare este puțin față de cât merită un om bun, generos, onest, pe deasupra creator de frumos. Astăzi, când boli de toate felurile și de toate națiile ridică între noi ziduri și cetăți, realizez cât înseamnă, de fapt, îmbrățișarea pe care n-o mai poți dărui decât simbolic.

O îmbrățișare din cuvinte, așadar, pentru profesoara, prozatoarea și poeta din Curtea de Argeș, care a împlinit, zilele trecute, 82 de ani. Am vorbit la telefon înaintea aniversării. Îi tremura vocea de bucurie. Doamna Corbeanu este toată o livadă. Așa am văzut-o mereu cu ochii minții. O livadă coaptă, care te așteaptă s-o culegi, căreia îi tremură – cum spuneam – de bucurie, poamele pe crengi, pentru că știe că tu, la rândul tău, te vei bucura de prospețimea, de sănătatea, de lumina pe care au adunat-o și au păstrat-o cu atâta grijă.

S-a născut la Curtea de Argeș. Cei 82 de ani o află tot aici, ceea ce poate să însemne că misiunea dumneaei, una dintre ele, este legată de sufletul acestui loc. Din 1989 și până la pensionare, a predat limba și literatura română la Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân”. E greu de numărat câți elevi îi datorează faptul că știu și astăzi vorbi corect, că n-au uitat să țină în mână o carte, că pot interpreta un text literar. Căci să nu uităm ce prăpăd cultural s-a abătut peste noi, prin ce încercare trece școala românească în perioada aceasta, cu ce traume vor intra în viața activă actualii școlari. Profesorii ca doamna Corbeanu sunt providențiali.

Aniversata noastră dragă nu a fost, însă, o profesoară foarte bună și-atât. A scris mereu, a scris mult, a scris să te ungă pe suflet: romane, proză scurtă, povestiri, jurnale de călătorie, poezie, literatură pentru copii. Lucrează, în prezent, la romanul dedicat mamei, de-al cărei parastas se îngrijea acum câteva zile.

”Eu cred că o carte trebuie să te facă să admiri, să râzi, să plângi, să detești, să înveți și iar să înveți, să speri, să înțelegi lumea în care trăiești, să ierți, să te regăsești… Altfel de ce să mai fie scrisă și de ce să mai fie citită!” Acesta este crezul unui om de litere, care s-a apropiat cu bunătate maternă de fiecare dintre subiectele abordate.

Copilăria veche, petrecută la țară, într-o lume vie, înăuntrul căreia om, animal, plantă, piatră, lut coexistau efervescent, închipuind povești, ușor de transformat ulterior în realitate, este o temă recurentă în creația prozatoarei Aurelia Corbeanu. Familia, rămasă în voia sorții, odată cu plecarea părinților pe meleaguri străine, pentru un ban adevărat în plus; viața în plină teroare comunistă, în perioada colectivizării forțate; comunitatea rurală, oamenii ei simpli, dar robuști sufletește, cu patimi și speranțe, surprinși reportericește, în liniile esențiale, de tipul breaking–newsului de astăzi – sunt alte teme de interes, tratate cu sensibilitatea rară a celui care vrea să spună pe nume lucrurilor, fără să rănească, însă, peste măsură. În poezie, doamna Corbeanu pledează pentru frumusețe, o frumusețe ideală, de neatins aici, dar care – cel puțin așa te lasă să crezi – dacă îți dorești din tot sufletul, s-ar putea să coboare lângă tine, într-o zi, dintr-o gară a viitorului, fluturându-și melancoliile.

Cărțile doamnei Aurelia Corbeanu s-au bucurat de aprecieri numeroase și avizate. A câștigat concursuri literare, este inclusă în dicționare ale scriitorilor români, a activat în asociații, fundații și ligi de profil. A fost și este încă un reper pentru Curtea de Argeș. Ai sentimentul, știind că există, că Dumnezeu se va îndura și de acum înainte de poporul nostru. Cred că doamna Corbeanu este, în felul în care sunt scriitorii și șlefuitorii de minți și de suflete, un mesager din lumi mai înalte, trimis să ne vegheze umbra aici, pe pământ.

Vă sărut mâinile, distinsă doamnă! La mulți ani!

Prof. Liviu Martin