AUREL BOBE ȘI CRISTIAN SIMA EXPUN LA GALERIA METOPA
Întoarcerea acasă, după ani buni de stăruit prin alte locuri, este întotdeauna o sărbătoare a emoției. În cazul sculptorului Aurel Bobe și al graficianului Cristian Sima, întoarcerea la Pitești a împodobit sărbătoarea aceasta a emoției cu daruri. Este vorba despre lucrările expuse, până pe 10 octombrie, la ”Metopa”.
Amândoi au învățat la Liceul de Muzică și de Arte Plastice, astăzi – Liceul ”Dinu Lipatti”, pe care l-au absolvit în 1975. Aurel Bobe trăiește la Caracal. Cristian Sima, la Râmnicu Vâlcea. Sunt colegi de generație cu Augustin Lucici, Șerban Popescu, Mioara Stancu Trandafira, Cornel Ionescu, Marilena Pițigoi, Flori Pănescu, Emilia Frunză, toți – artiști luminoși, risipiți de viață ca păsările, pe care, însă, dorul de cine au fost cândva îi adună la răstimpuri. Tocmai din acest motiv, vernisajul din după-amiaza de 10 septembrie a fost unul duios. Se prezentau în fața unui public necunoscut – cei tineri îi vedeau pentru prima oară, iar vechii lor tovarăși nu mai erau aceiași, mai cu seamă că toată lumea purta, de voie-de nevoie, masca anticovid. Au revenit într-un Pitești în care amintirile lor caută un corespondent, în timp ce lucrările se străduiesc să-i exprime atât cât pot ele de bine. Prezidiul i-a primit cu entuziasm – pictorul Daniel Preduț, președintele Filialei Pitești a Uniunii Artiștilor Plastici din România, pictorul și muzeograful Augustin Lucici și Lavinia Vieru, profesoară la Liceul de Artă ”Dinu Lipatti”. Discursurile de întâmpinare, emoționante, au creat atmosfera, starea de grație fără de care orice ieșire la rampă e mai săracă și mai pustie. Au recreat, în același timp, puntea între trecut și prezent, între amintirea veche și ceea ce urmează, inevitabil, să devină amintire.
Aurel Bobe este autorul unor compoziții minimaliste, abstracte, jocuri de unghiuri și de curbe, de scenarii improvizate, care produc tresăriri aproape omenești în lemnul liniștit și ascultător. Sculptura l-a ajutat să înțeleagă viața și să se înțeleagă pe el însuși. Când lucrează, când atinge, când pipăie, când frământă, când modelează vede realmente cu degetele, după propria mărturisire, așa cum noi, ceilalți, vedem cu ochii. Vede și face conexiuni, are acces la profunzimi, la detalii, pe care altfel le-ar pierde. Crede că sculptura poate copleși, poate șoca într-o manieră absolută. Crede că e pragul către o altă dimensiune – consistentă, compactă, senzitivă, înlăuntrul căreia corpul se eliberează de orice presiune, de orice tensiune. Nevoia de zbor, de infinit, de comuniune, de împărtășire în cuplu a tainelor vieții este, de altfel, coordonata lucrărilor lui. Titlurile însoțitoare sunt elocvente în acest sens: ”Icar”, ”Dans”, ”El și Ea”, ”Îmbinare”, ”Verticală” etc.
Cristian Sima se proiectează într-o altă zonă. Indiferent de tehnica folosită – creion, peniță, acuarelă – caută umbra, vulnerabilul, defectul, tulburele din ființa umană. Personajele lui împrumută din caricatură elementele care sugerează gradul de deteriorare a structurii interioare. Trebuie să recunoaștem că este un extravagant. Lumile închipuite de el magnetizează. Viața este acolo intensă pe toate palierele. Și chipul, și trupul omenesc sunt într-o dinamică permanentă, fac încontinuu exerciții de transfigurare. Cristian Sima este, trebuie s-o recunoaștem iarăși, de-a dreptul cuceritor. L-au denunțat franc toate doamnele și domnițele care scriu cronică plastică, între ele – Iolanda Malamen, Luiza Barcan, Mimi Necula.
Salutară expoziția celor doi membri ai Uniunii Artiștilor Plastici. Salutară și întoarcerea lor acasă, într-un oraș care încă mai cugetă, încă mai simte. Rețineți, expoziția este deschisă până pe 10 octombrie.
Prof. LIVIU MARTIN
