ARTISTUL ȘI PUBLICUL – DOI ÎNDRĂGOSTIȚI, UNIȚI ÎN SPIRIT PRIN OPERĂ

Pictorul Gheorghe Dobrică trăiește, de câțiva ani, departe de lumea dezlănțuită. În casa lui înaltă, din centrul Piteștiului, cu o curte largă, plină de acareturi pe care le decorează în zilele când i se întâmplă să uite că are inima albastră. Pe la evenimente, pe la vernisaje, prin sălile cu public răsfirat acum, calcă foarte rar. Greu, foarte greu l-au convins colegii de filială să participe, luna trecută, la o expoziție de grup. Gheorghe Dobrică a ajuns să nu mai creadă în oameni. Nu face decât să reziste, să supraviețuiască. Și asta, pentru că iubește de 17 ani aceeași femeie și pentru că simte că, din depărtare, cei 2000 de copii ai lui, lucrările risipite în lumea largă, au încă nevoie de veghea lui blândă, sunt încă legate, prin fire nevăzute, de ce este mai frumos în ființa lui.

Ce mai înseamnă, dragă prietene, pentru tine faptul că ești viu? Viu ca om, viu ca artist, cum resimți frisonul creației, relația dintre ceea ce faci tu și ceea ce ți-a dăruit Dumnezeu?

Fixarea aparențelor într-o realitate uneori confuză, sentimentul harului coborât, spiritul picturii adevărate, energiile culorilor etc. Mecanismul spiritual al necesității interioare a adunat încet – încet pasiuni sensibile Mă situez în spatele pânzelor mele; dispar numai atunci când sunt convins că zborul lor va respira în ochii și gândurile privitorului. Convins că primul deziderat al vieții este să te cunoști pe tine, să înveți să iubești, am ajuns încet – încet la temperatura de aur a culorilor. Șocul vieții, aripa înfiptă în timpane de muză dornică să asculte muzică romantică din pahare cu frișcă, asortate cu fructe exotice, îmi sedimenteaza memoria amintirilor. Simt pătratul destinului, funcționez după regula sentințelor colorate cu duhul armoniilor verticale. Pictez papagalii cu săruturi portocalii și îmbrățișez suprafețele albe ale pânzelor mele nepictate, pentru a le cere iertare. Numărul de aur, Numărul frumuseții, Dumnezeu, îmi dau lumina să îndrăznesc să ating liniștea. P. S: “Vița de vie are strugurii dulci dacă îi strângi în brațe “.

Ce perspectivă ai asupra artei plastice românești post-pandemie?

E trist… Creatorul de astăzi nu mai arde, se consideră mai întâi artist și apoi abia își construiește opera; plimbă aceeași lucrare de la o expoziție la alta, însetat de glorie. Au dispărut maeștrii, criticii de artă adevărați; valorile, elitele sunt ascunse, linia de orizont a devenit un punct mic spre care nu poți să te îndrepți.  Asumarea spirituală a creației nu mai există, totul se poate, totul este ceva ce are rol întâmplător. Cred că post-pandemia românească nu va schimba nimic, va izola artistul adevărat, lăsându-le loc celor în căutare de glorie efemeră. În aceste condiții de ceață, artistul plastic va ascunde pensulele rotunde și vopselele sub coapse, va striga cu disperare pentru a-și face publicitate și va nota in acvariu alături de peștișorul de aur; iar acum se pregătește să escaladeze vârful OMU, cu tortul pregătit din timp pentru acest eveniment artistic. Succes!

Când moare artistul pentru publicul lui?

Când moare? Cine este publicul? Cine este artistul? Sunt doi îndrăgostiți, uniți în spirit prin operă… Artistul trăiește “în operă”. Publicul trăiește în “privire”.

Constat că ești destul de poetic, de ermetic în răspunsuri și dezlegări de probleme existențiale. Așa că nu pot să nu te întreb dacă mai scrii poezie?

Da, desigur. Iată o mostră: ”mă numesc Prometeu Gheorghe. am vorbit cu ajutorul tehnologiei mai devreme. acum vă scriu din Olimp și vreau să vă invit la o convorbire intimă pe Pământ, la dumneavoastră acasă. știu că sunteți într-o perioadă intensă de tranziție, dar nu vom lăsa timpul să zboare și vom acționa pe căi nobile de dragoste, numai prin iubire și numai cu iubire. aici în Olimp, Zeus este depășit de evenimente și l-a numit pe Orfeu să gestioneze situația. Afrodita și prietena sa, Niobe, sunt în carantină la “ORFELIMP”-UL de lângă sanctuar și fac tratament cu antibiotice stelare. sunt foarte mulți semizei sub tratament: au Colimp-3467 și sunt tratați cu respect și comete cu coadă scurtă. eu privesc spre Pământ și mă înec împreună cu voi, într-un ocean de iubire”.

***

Maestrul Gheorghe Dobrică este un savant al culorii şi al ştiinţei compoziţiei, înţelept mȃnuitor al tehnicii picturale, cȃt şi al tehnicilor artei monumentale, întotdeauna prolific în codificarea vizualului în mister. Fie că juxtapune pe suprafaţa pȃnzei pete vibrante de culoare, fie că alătură pietre de mozaic în uriaşe poveşti – document, lucrările maestrului denotă o combinaţie inedită de ancestral cu prospeţimea prezentului infinit. (Lavinia-Elena Vieru, pictoriță, profesoară la Liceul de Artă ”Dinu Lipatti” din Pitești)

***

În crezul său artistic, culoarea este în tot și toate. Statutul metafizic al culorii, legat de cel al compoziției discrete, cu toate legile ei – echilibru, ordine și frumos – nu îl împiedică să caute noi forme de exprimare și în poezie. Deși, prin natura sa, culoarea este corelată direct cu forma, cu care coexistă, pictorul Gheorghe Dobrică o consideră ca pe un termen de sine stătător, o realitate fizică și psihică distinctă – culoarea ca senzație, dar și ca emoție. Cu un larg orizont de cunoaștere asumat, și-a valorificat, în anii petrecuți la Liceul ”Dinu Lipatti” din Pitești, ca profesor, potențialul pedagogic, a format gândirea artistică a elevilor, reușind să fie un lucid și activ subiect al tuturor demersurilor sale. Ghoerghe Dobrică este un reper al artelor plastice, a condus Filiala Pitești a Uniunii Artiștilor Plastici, a participat și încă mai participă la manifestările de înaltă ținută. Discursul plastic este elevat, cu aprecieri de natură estetică, privitoare la   lucrările confraților. (Mara Diaconu, pictoriță)

Interviu realizat de prof. LIVIU MARTIN