ANGI MELANIA CRISTEA
”ne iubim cu ura înfiptă în abdomen”
Ore vraiște
străzile înguste din Struga
și lumina aceea care curge
peste oraș cu mii de volți
de parcă m-am racordat
la turbulențele poeziei
îmi spune insistent să nu tulbur
ramificaţiile vechii iubiri
dragostea de artă naște pictori
care umplu pahare invizibile
cu uleiuri volatile
și culori de pământ
nu-mi este indiferent câți copaci
se usucă sub cer
ca un pag al nopții
înnod respirația ierbii de propriul destin
calc peste umbre lichefiate
peste cele cele 172 de ore vraiște
iar tu încingi whatsapp-ul și tik tok-ul
femeile îți zic că ești nemaivăzut
te lăicuiesc niște habarniste
așa învăț frumusețea lumii
nu mai dau rateu nu mai aleg cuvinte vide
din Macedonia vin cu suflul dragostei
peste dezordinea imaterială a emoțiilor
/ți-am zis că trăiesc sub cupola unui radical de sentimente/
muzica comercială face challenge
cu balcanismul și utopiile tale
un deconstructivism feroce în jungla metropolitană
statuile din Skopje îmi vor popula visele
din țara asta plec aparent
ești punctul fix care arcuiește minute
și repetă misterul poeziei
de aceea voi scrie până la moarte
din zona noastră suburbană
voi trece peste podurile râului Vardar
când ceasul se va preface în răgete de leu
scurse pe trotuar
Gloria mundi
soldați care umplu încăperi cu viețile lor amputate
par să defileze numai înspre mine
care aliniez cuvinte pe centura orașului
/spune-mi ești din ultima linie?/
parcă ieri parcam haotic mașina de 2000 de cai putere
și din hublou cădeau femei isterice
ce strângeau fiecare milimetru din existența lor
de prin pet-uri
gloria aceasta să nu îți dezvălui inima este una provizorie
și nu are rost să devii poet universal
ca sa simți dragostea-epidemie
poți muri voluntar zece secunde poți dialoga
cu secretele Terrei
orice ceas bate mai slab când îți turezi viața
și ești al nimănui fără părinți biologici fără fii naturali
universul se implantează în atria stângă
devii astfel un corp imaterial doar cu luna plină
pe omoplați
cu arsura soarelui în talpi
orgoliul de a iubi semenii îți adâncește
vârsta
te face vulnerabil într-un cerc de cetacee albe
și iar și iar ești donator interstelar
Soldați roz
am petrecut zile de o mie de karate
printre moloz și ziare de cancanuri
eram profesori țineam orele on-line
și nimic nu ne schimba prioritățile
veșnic dezinteresați de politică
încurcam demonii urbei
/ce gust au emoțiile lângă tine/
atunci îți șopteam mii de invective
și dam în reality show-uri
erai ninsorile turbulente din trecut
coama dealului unde respira regina-nopții
și totuși nimic nu ne poate întoarce
să fim generoși cu secundele și pulsul
rata sinuciderilor crește sunt semeni care mor orbește
ne iubim cu ura înfiptă în abdomen
orașul nostru se joacă de-a dezamăgirile
are limitele lui iar tu îmi permiți orice nebunie
fanny
soldați roz defilează în centru
politicienii acești cerșetori infatuați disprețuiesc
orice sentiment
luna cade zgomotos în lac se scufundă
până curg toate orele în ciutura nopții
nu poți fi aici și acum precum o larvă
lângă un fluture maiestuos
arta de a ne contrazice ne trimite semnale intermitente
fii tu x-ul care semnează axul timpului
cu inima mea de orășeancă pe care nu o poți rambursa