ANGI MELANIA CRISTEA


”ne iubim cu ura înfiptă în abdomen”

Ore vraiște

străzile înguste din Struga

și lumina aceea care curge

peste oraș cu mii de volți

de parcă m-am racordat

la turbulențele poeziei

îmi spune insistent să nu tulbur

ramificaţiile vechii iubiri

 

dragostea de artă  naște pictori

care umplu pahare invizibile

cu uleiuri volatile

și  culori de pământ

 

nu-mi  este indiferent câți copaci

se usucă  sub cer

ca un pag al nopții

înnod  respirația ierbii de propriul destin

calc peste umbre lichefiate

peste cele cele 172 de ore vraiște

iar tu încingi whatsapp-ul și tik tok-ul

femeile îți zic că ești nemaivăzut

te lăicuiesc niște habarniste

 

așa învăț frumusețea lumii

nu mai dau rateu nu mai aleg cuvinte vide

din Macedonia vin cu suflul dragostei

peste dezordinea imaterială a emoțiilor

/ți-am zis că trăiesc sub cupola unui radical de sentimente/

muzica comercială face challenge

cu balcanismul și utopiile tale

 

un deconstructivism  feroce în jungla metropolitană

statuile din Skopje îmi vor popula visele

din țara asta plec aparent

ești punctul fix care arcuiește minute

și repetă misterul poeziei

de aceea voi scrie până la moarte

din zona noastră suburbană

 

voi trece peste podurile râului Vardar

când ceasul se va preface în răgete de leu

scurse pe trotuar

 

Gloria mundi

soldați care umplu încăperi cu viețile lor amputate

par să defileze numai înspre mine

care aliniez cuvinte pe centura orașului

/spune-mi ești din ultima linie?/

 

parcă ieri parcam haotic mașina de 2000 de cai putere

și din hublou cădeau femei isterice

ce strângeau fiecare milimetru din existența lor

de prin pet-uri

 

gloria aceasta să nu îți dezvălui inima este una provizorie

și nu are rost să devii poet universal

ca sa simți dragostea-epidemie

poți muri voluntar zece secunde poți dialoga

cu secretele Terrei

orice ceas bate mai slab când îți turezi viața

și ești al nimănui fără părinți biologici fără fii naturali

 

universul se implantează în atria stângă

devii astfel un corp imaterial doar cu luna plină

pe omoplați

cu arsura soarelui în talpi

orgoliul de a iubi semenii îți adâncește

vârsta

te face vulnerabil într-un cerc de cetacee albe

și iar și iar ești donator interstelar

Soldați roz

am petrecut zile de o mie de karate

printre moloz și ziare de cancanuri

eram profesori țineam orele on-line

și nimic nu ne schimba prioritățile

veșnic dezinteresați de politică

încurcam demonii urbei

/ce gust au emoțiile lângă tine/

 

atunci îți șopteam mii de invective

și dam în reality show-uri

erai ninsorile turbulente din trecut

coama dealului unde respira regina-nopții

și totuși nimic nu ne poate întoarce

să fim generoși cu secundele și pulsul

 

rata sinuciderilor crește sunt semeni care mor orbește

ne iubim cu ura înfiptă în abdomen

orașul nostru se joacă de-a dezamăgirile

are limitele lui iar tu îmi permiți orice nebunie

fanny

soldați roz defilează în centru

 

politicienii acești cerșetori infatuați disprețuiesc

orice sentiment

luna cade zgomotos în lac se scufundă

până curg toate orele în ciutura nopții

nu poți fi aici și acum precum o larvă

lângă un fluture maiestuos

 

arta de a ne contrazice ne trimite semnale intermitente

fii tu x-ul care semnează axul timpului

cu inima mea de orășeancă pe care nu o poți rambursa

Articol adăugat în 23 februarie 2023

Mai poţi citi şi…