ALEXANDRU MĂRCHIDAN … Când o temniță ni se înfige în umeri

UȘA

în timpul așteptărilor
un nou timp se poate deschide
ca în filmele cu odisee spațiale
și treceri prin găuri de vierme,
ceea ce se poate întâmpla
și mergând prin bătrânul parc,
prin cuvinte și prin inimă,
în locuri unde o amintire se poate afla
la ani-lumină de alta,
precum o galaxie de această frunză,
precum un chip de umbra lui.
acesta este un culoar numai la îndemâna
celor ce știu să facă o cheie
din cele mai neînsemnate lucruri
pentru a deschide uși ferecate
cu atâta migală,
uși gravate în miniatură
pe cutele acestei vieți

atât de…

ICOANE

atâta soare devenit parfum de frunze
adormite,
atâta lumină transformată în foșnet
și icoane de viață,
atâta timp prefăcut în cascade ale tăcerii
și multe cioburi fragile
(nu, ele nu taie, însă îmbracă ori sufocă inima).

trecând pe lângă ele,
ai grijă să nu mistui
și să rămâi foc.

AZI

rămân în urma ta

atâtea lucruri ce îți poartă numele –

într-unul dintre universurile paralele, e adevărat,

însă totuși așteptând sentința zilei Z.

pentru tine, Azi,

asemenea celor captivi în TGV,

viața ce contează

e numai

fa(u)st and furious.

ACESTE PIETRE DE FOC PE CARE LE ÎMBRĂȚIȘEZI

cine este cel bucuros,

cine este cel doborât,

cine a găsit și cine însetează?

niciodată firul de nisip

n-o să dea măsura

poveștilor deșertului.

unde se-ascund lacrimile

unde soarele, unde ruga și toți slujitorii păcii

când o temniță ni se înfige

în umeri?

ÎN FIECARE MUNTE

în fiecare munte există o pasăre
ce a fost împietrită,
în fiecare inimă există un înger
ce așteaptă primăvara.
ceea ce le ține laolaltă
e numai forța gravitațională
a aceleiași iubiri care a făcut
ca din nimic să răsară
trandafiri stele oceane
și dulceața privirii mamelor.

MOZAICURI ȘI SUPERNOVE

timpul iubirii – floare prinsă în gheață,

timpul plecării – ceai amar.

pe această roată se nasc, se dospesc, se macină, se refac

mozaicuri, umbre, epopei, supernove

și ceva mărturii despre toate.

un miros de rugină și sânge,

o mantie-a lui Nessus ori un cal troian

sunt daruri prea des ignorate

în bătrâna încă înflorită vale;

timpul cunoașterii – recif de corali,

timpul uitării – oceanul.

de pe un pod transparent

(ca o rugă)

ele sunt zărite

și-apoi lăsate în urmă.

CLIPIRE

uneori
simt că sunt o pasăre ce se destramă
în toate zborurile și cuiburile sale.

SINCERITATE

te iubesc

pentru că ești singurul poem

ce poate plânge.

RAME ȘI RĂNI

aceste petale sunt gândurile copiilor
despre lume

timpul – și azi – se-arată ca pod
de spini

locuitorii viselor au uitat să iasă din somn
iar visele lor sunt golite de îngeri

suntem atât de mari
suntem atât de mici

în ușile inimii lovește necontenit un berbece
(se mai țin în tăcere și lacrimi).

OGLINDIRI

o ceață cărnoasă
ne-a cuprins cu totul
precum un chit coborât din cer

se simte prin fiecare por
cât de dor îi este lui Dumnezeu
de noi.