2022 – ANUL OMAGIAL AL RUGĂCIUNII

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul de cotitură în care ne aflăm drept An Omagial al Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, totodată An Comemorativ al Sfinților Isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

Declarația oficială, mai mult decât binevenită, a Bisericii Ortodoxe Române, se face auzită pe fondul acutizării tensiunilor sociale, a zbuciumului sufletesc generat de pandemie, de războiul de la graniță, de noile ideologii globaliste, de nesiguranța zilei de mâine, de lipsa de încredere în autorități, de fapt, de sucombarea ideii de autoritate.

Rugăciunea este, potrivit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, temelia vieții și a creșterii spirituale, este mântuitoare și sfințitoare, pentru că ne umple de prezența lui Dumnezeu Cel atotmilostiv. Buna așezare a acestei temelii aduce mângâiere, pace, bucurie. Fără rugăciune, continuă Preafericitul Părinte, nu există Biserică, nici viață creștină, iar clipa în care pierzi bucuria și pacea sufletului e semn sigur că nu te mai rogi cum trebuie și cât trebuie. În siajul acestei judecăți de valoare, vine convingerea că împletirea canonului de rugăciune personală cu rugăciunea liturgică a comunității, caracteristică a spiritualității ortodoxe, complinește procesul de curățire, de despătimire a firii omenești.

În ce-i privește pe cei trei mari sfinți isihaști, comemorați anul acesta, e bine de știut că viața lor de închinare și de slujire corespunde unor perioade de normalitate, de înmugurire și înflorire după îngheț, din istoria Bisericii.

Sf. Simeon Noul Teolog (949 – 1022), născut într-o familie de rang înalt din Constantinopol, monah încă din adolescență, este relevant prin scrierile sale despre importanța vederii luminii necreate a slavei dumnezeiești. El dedică multe pagini rugăciunii, dovedind și un simț poetic admirabil.

Sf. Grigorie Palama (1296 – 1359) este cel care a promovat isihasmul, subliniind valențele lui de neprețuit. Descendent, ca și Sf. Simeon Noul Teolog, dintr-o familie veche, senatorială, trăitor ani buni în ascultarea duhovnicească a unor pustnici cu darul rugăciunii fără oprire, este considerat ”teologul luminii dumnezeiești”. El a sintetizat învățăturile patristice despre vederea luminii necreate și a definit isihasmul ca pilon al Bisericii Ortodoxe.

Cu Sf. Paisie de la Neamț (1722 – 1794) începe cea de-a treia mare etapă a renașterii isihaste. Sfântul s-a născut în Ucraina, la Poltava și a ajuns, în 1763, cu obștea lui, formată la Muntele Athos, în Moldova noastră, unde Mitropolitul Gavriil Calimachi i-a oferit ca loc de smerenie Mănăstirea Dragomirna. După ocuparea Bucovinei de austrieci, s-a stabilit la Mănăstirile Secu și Neamț, de care s-a despărțit odată cu despărțirea de viața trupească. Cât a trăit în Moldova, Sf. Paisie a tradus, cot la cot cu ucenicii, lucrările Sfinților Părinți și pe cele ale marilor asceți, din limba greacă în limbile slavonă și română, este vorba despre mai mult de 300 de manuscrise. Peste 700 de călugări, de diferite naționalități – români, ruși, ucraineni, bieloruși, greci, bulgari, sârbi –  s-au aflat sub ascultarea sa, în anul 1793, anul când a fost tradusă, în limba slavonă, Filocalia.

Iată, așadar, ce va să însemne lucrarea vie a Ortodoxiei asupra omului. Nici atunci n-a fost ușor. Și atunci întunericul găsea repede prăpastia din suflet și se cuibărea acolo. Mă întreb dacă ce trăim astăzi este un prag sau este sfârșitul civilizației noastre. Iar dacă suntem, într-adevăr, la sfârșit, ar fi bine să dispărem cu demnitate. Adică în țărână și nu prin vreo crevasă digitală. Ținându-ne de mână familia și prietenii și nu singuri ca hoții. Acasă și nu rătăcind a jale prin țările altora. Liberi să fim – libertatea include și suferința – și nu îndobitociți de a face și de a avea, dându-ne la schimb inima cu toate sentimentele ei.

Prof. LIVIU MARTIN