Scriitoarea Luciana Marinescu își va lansa cel de-al doilea volum de proză


Joi, 13 noiembrie 2014, începând cu ora 19.00, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș organizează lansarea volumului de proză „Ancorat în trecut”, al scriitoarei Luciana Marinescu. În această zi, autoarea își va serba și ziua de naștere alături de cititorii ei. La acest eveniment vor fi prezenți actorul Victor Yila, jurnaliștii Romeo Chiriac și Marian Chiriac și profesoarele de limba și literatura română Cati Deaconu și Denisa Florea Panteru.

Scriitoarea Luciana Marinescu s-a născut în Curtea de Argeș, unde și locuiește în prezent. A debutat în anul 2013 cu volumul „Traseul unei vieți anterioare”, cartea fiind lansată în data de 13 septembrie 2013, tot la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș, și apărută tot la Editura Hoffman.

„Cărțile mele transmit și îndeamnă la iubire și iertare, aducând lumină în cei ce le citesc. Este genul de literatură care răscolește și îl face pe cititor să vadă dincolo de dimensiunile aparente în care stările de déja-vu și revelațiile te poartă într-o altă lume. Cărțile mele ating fibrele delicate ale sufletului, ale ființei umane pusă mereu la încercare de către divinitate. Așa cum îmi place mie să spun, ele îmi sunt dictate de Univers, eu sunt doar omul care aduce mesajul.” (Luciana Marinescu).

Articol adăugat în 10 noiembrie 2014

Mai poţi citi şi…