O pictoriță daneză expune la Biblioteca Județeană Argeș


Miercuri, 16 iulie, ora 18.00, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș vă invită la vernisajul “Picturi și desene” al artistei Sonja Lucien din Danemarca.

Sonja Lucien s-a născut la 10 decembrie 1958, lângă Silkeborg, în Danemarca. În 1977 a absolvit Aarhus Statsgymnasium, în 1978 Graphic School of Art, Aarhus, DK, iar în 1979 Academy of fine Art, Aarhus, DK. În 1980-1982 a avut o bursă din partea Ministerului Educaţiei pentru un curs la Academia de Artă din Zagreb, Croaţia.

De asemenea, în 1984-1985 a fost membră a grupului de pictori „Ravna”, iar în 1983-1985 a fost membră a grupului „Kvyndegalleriet” din Copenhga. Pictoriția Sonja Lucien este înscrisă în DADA – Base la Museul de Artă Modernă din New Zork sub numele de familie Hindkjaer şi sub acelaşi nume, apare în volumul Udsigt feministic strategies in Danish art, la paginile 137-139.

Astfel, expoziţa pictoriței daneze Sonjei Lucien, poate fi vizionată gratuit de toţi iubitorii de artă, în perioada 16-25 iulie, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, de luni până joi, în intervalul orar 08.00-20.00, iar vinerea între orele 08.00 şi 16.00.

Articol adăugat în 14 iulie 2014

Mai poţi citi şi…