Lucian Avramescu își va lansa noul volum de poezii de dragoste la Biblioteca Județeană Argeș


Miercuri, 11 martie, la ora 13.00, Biblioteca Județeană ″Dinicu Golescu″ Argeș vă invită la un eveniment editorial deosebit: lansarea noului volum de poezii de dragoste, intitulat sugestiv „Să strigi femeia pe numele ei de vers”, semnat de poetul și jurnalistul Lucian Avramescu.

În noul său volum de poezii, apărut la Editura A.M. Press în anul 2014, Lucian Avramescu evocă superb femeia, sursă inepuizabilă de inspirație. Versurile sale pot fi oricând dedicate soțiilor, iubitelor sau chiar mamelor.

Directorul general al AM Press, poetul și jurnalistul Lucian Avramescu s-a născut la 14 august 1948 în comuna Sângeru, județul Prahova. A publicat volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri și pamflete jurnalistice. Între altele, amintim: „Poeme” (Editura Albatros, 1975), „Stele pe dealuri” (Editura Scrisul Românesc, 1976), „Transplantul de albastru” (Editura Sport-Turism, 1976), „Un liber albatros” (1978), „Ei, aș! Spunea poetul” (1979), „Nu cer iertare” (trilogie, 1981-1983, 1985, Editura Eminescu), „Această generație” (poezii în limba greacă, Editura Athena, Grecia – 1985), „Bună seara, iubito” (volumul I, Editura Eminescu, 1986), „Bună seara, iubito” (volumul II, Editura A.M. Press, 2000).

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1979), membru fondator al Asociației Culturale de Prietenie România-Israel, membru fondator și membru în Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă, unde a îndeplinit și funcția de vicepreședinte, Cetățean de Onoare al muncipiului Ploiești. Realizator al Muzeului Pietrei din Sângeru, Prahova, singurul muzeu din țară care conține lucrări în piatră realizate de țărani.

Este tradus și publicat în reviste literare sau în antologii din Polonia, Bulgaria, Rusia, Israel, China, Anglia, Irak, SUA, Germania, Franța, Olanda, Turcia.

Articol adăugat în 6 martie 2015

Mai poţi citi şi…