Eveniment editorial


Elena şi Constantin Crişu, împreună cu Biblioteca Judeţeană ″Dinicu Golescu″ Argeş, vă invită să luaţi parte la un eveniment editorial deosebit: lansarea lucrării „Croaziera vieţii noastre, 101 zile în jurul lumii. Note de călătorie” (Editura Juris Argessis, Curtea de Argeş, 2014) şi prezentarea volumului „Povestiri din tribunal”, autor Constantin Crişu (Editura Juris Argessis, Curtea de Argeş, 2009).. Evenimentul va avea loc marţi, 9 decembrie, de la ora 13.00, în sala de conferinţe a bibliotecii.

Pentru aventura în jurul lumii, Elena şi Constantin Crişu au ales calea apei, deoarece la bordul unei nave de croazieră au beneficiat de condiţii modern de cazare, dar şi de posibilitatea inedită de a aduna un volum important de informaţii.

Cei doi autori vor să împărtăşească publicului piteştean impresii de călătorie din deplasările făcute la locurile sfinte şi sacre, la minuni ale lumii şi la alte destinaţii turistice de pe mapamond.

Lucrarea este structurată în două părţi: în prima parte, sunt prezentate informaţii privind croaziera în jurul lumii de 101 zile şi, în partea a doua, sumare informaţii referitoare la alte croaziere. Informaţiile cuprind date din istoria şi modul de viaţă ale unor popoare, ţări, oraşe, privind obiectivele turistice vizitate, la care se adaugă impresiile celor doi autori asupra unor aspecte de ordin politic, social, ştiinţific. Pentru a da un plus de valoare, de interes şi de expresivitate lucrării, autorii prezintă şi un set de fotografii, care încearcă să surprindă viaţa de zi cu zi şi locurile uimitoare pe care le-au vizitat.

Articol adăugat în 3 decembrie 2014

Mai poţi citi şi…