Dialoguri IT


La sfârșitul lunii martie 2013 se derulează Săptămâna competențelor digitale, campanie inițiată de Comisia Europeană care se desfășoară la nivel european în fiecare an și care are ca principale obiective creșterea interesului europenilor față de IT și dezvoltarea competențelor digitale în rândul tuturor categoriilor sociale.

În acest sens, Centrul Europe Direct Argeș din cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș organizează, în perioada 25-29 martie 2013, un curs de inițiere în tehnologia informației, dedicat cetățenilor europeni de vârsta a III-a. Prin intermediul acestui training se dorește încurajarea oamenilor de a profita de beneficiile aduse de dezvoltarile în domeniul IT, în vederea conștientizării importanței învățării pe tot parcursul vieții și a comunicării interpersonale în lumea digitală.

Sesiunile de instruire sunt asigurate de formatori acreditați din cadrul bibliotecii, asistați de tineri voluntari ai Centrului Europe Direct Argeș.

Articol adăugat în 25 martie 2013

Mai poţi citi şi…