Constantin Mîndruță va lansa „Calendarul sufletului meu”


Joi, 19 noiembrie 2015, la ora 17.00, Biblioteca Județeană ″Dinicu Golescu″ Argeș vă invită la evenimentul de lansare a unui nou volum de versuri semnat de poetul și epigramistul Constantin Mîndruță. Volumul, intitulat „Calendarul sufletului meu”, a apărut la Editura Singur, Târgoviște, 2015.

Născut în comuna Sârbi-Măgura, județul Olt, la 1 iulie 1957, Constantin Mîndruță este membru al U.E.R. (Uniunea Epigramiștilor Români) și L.S.R. (Liga Scriitorilor din România) și director al revistei de umor „AG pe rime”, ajunsă la numărul 29, care a primit Premiul U.E.R. pe anul 2010.

Alte volume semnate de Constantin Mîndruță care au văzut lumina tiparului sunt: „Urmă de lună” (versuri, Pitești, 2000), „Raze de lună” (poezii și epigrame, Editura Tiparg, 2001), „Emanuel” (poezii creștine, Editura Zodia Fecioarei, Pitești, 2004), „Gânduri de cerneală” (versuri, Editura Tipnaste, 2007), „Definiții hoațe prinse de un jandarm” (versuri, Editura Edithgraph, Buzău, 2014), „Mai aproape de lună” (Editura Edithgraph, Buzău, 2014).

Articol adăugat în 2 noiembrie 2015

Mai poţi citi şi…